Persoanele care locuiesc în aceste localități pot ieși la pensie mai devreme

Publicat: 07 dec. 2020, 20:00, de Raluca I. Heroiu, în ECONOMIE , ? cititori
Persoanele care locuiesc în aceste localități pot ieși la pensie mai devreme

Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zone poluate vor putea ieși la pensie mai devreme. Lista localităților de acest fel a fost extinsă.

Legea a fost promulgată, luni, de președintele Klaus Iohannis. Pe lista cu zonele în care poluarea este foarte ridicată au mai fost adăugate 27 de localități.

Potrivit actului normativ, este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în „zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor”.

Lista localităților

  • Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele;
  • Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba;
  • Băiţa din judeţul Bihor
  • Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău;
  • Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud
  • Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov
  • Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin
  • Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj;
  • Năvodari din judeţul Constanţa
  • Baraolt din judeţul Covasna
  • Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa
  • Galaţi din judeţul Galaţi
  • Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj;
  • Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuţ, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara;
  • Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa:
  • Săvineşti din judeţul Neamţ;
  • Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova;
  • Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava;
  • Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş;
  • Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea;
  • Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.