Pescărușii atacă pisoii și cățeii

Publicat: 23 iul. 2022, 08:40, de Nina Marcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Pescărușii atacă pisoii și cățeii

Pescărușii, păsările frumoase de la malul mării – cel puțin așa erau cunoscuți până acum, devin tot mai agresivi. Și, în plus, pot fi văzuți și în alte locuri decât la apa mării. Adică, și prin marile orașe, unde înainte nici vorbă nu era să fie picior de pescăruș.

Explicația acestei migrații ar fi hrana pe care, mai direct, mai indirect, oamenii le-au pus-o la dispoziție, ușurându-le viața. Așa că, nu e de mirare că aceste păsări își fac acum cuib și pe la acoperișurile caselor. Dacă înainte știam despre pescăruși că mănâncă pești, atacă porumbei sau fură hălci de carne din farfuria turiștilor aflați la vreo terasă, aflăm acum că ei atacă și pisoii ori cățeii.

Cel puțin la Marea Mediterană din Italia așa se întâmplă. Cu precădere, după cum spun specialiștii, între 1 martie și 1 august, când e perioada lor de reproducere și devin agresivi cu tot ce li se pare că atentează la puii lor.

La Napoli, un consilier municipal, Carlo Restaino, a povestit cum câinele său, de talie mică, a fost atacat și apoi înșfăcat de pescăruși, în timp ce se plimba cu el prin parcul Bosco di Capodimonte din Napoli. Cățelul nu deranjase cu nimic neamul pescărușesc. A fost lăsat din gheare după câteva minute.

Acesta nu e, însă, singurul caz. Astfel de întâmplări par să nu mai fie o raritate. Și alți oameni au relatat despre pisoi și căței atacați de pescăruși. Specialiștii spun că aceștia din urmă pot să fie agresivi și periculoși și cu oamenii, pe care, de asemenea, în perioada de reproducere, îi pot ataca.