Peste 600.000 de români au cerut deja statutul de rezident în Marea Britanie

Numărul românilor care au cerut drept de rezidență în Marea Britanie până la data de 30 iunie 2020 depășește 600.000, arată Iulian Pasniciuc, manager al Departamentului Impozit pe Venit și Contribuții din cadrul EY România.

„Conform statisticilor publicate de UK Home Office la 30 iunie 2020, dintr-un total de 3.721.960 de aplicaţii depuse pentru obţinerea noului statut de rezident, 609.060 au fost depuse de cetăţeni români”, a spus Iulian Pasniciuc, în cadrul unei conferinţei Countdown Brexit: 1 ianuarie 2021 – care sunt consecințele fiscale și vamale?.

Prin acordul de retragere, Marea Britanie şi Comisia Europeană, au decis ca în materie de mobilitate să se bazeze pe principiile nediscriminării şi reciprocităţii depline, astfel încât celor peste 4 milioane de cetăţeni, dintre care 3 milioane sunt europeni în Marea Britanie şi peste un milion de britanici în Europa, să nu le fie atinse drepturile dobândite.

Iulian Pasniciuc a spus că există o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului ceea ce înseamnă că toate drepturile privind libera circulaţie vor rămâne în vigoare până la această dată.

„Pentru cetăţenii români, cei care doresc să rămână în Regatul Unit după finalizarea perioadei de tranziţie, aceştia trebuie să se înregistreze pentru obţinerea unui nou statut de rezident. În acest sens, Guvernul britanic a creat un sistem de înregistrare pe nume EU Settlement Scheme – EUSS prin care cetăţenii europeni, inclusiv românii, pot solicita acest nou statut. Există un termen limită pentru depunerea acestor aplicaţii. Acesta este 30 iunie 2021, iar condiţia este ca aplicantul să se afle în Regatul Unit înainte de 31 decembrie 2020, care este sfârşitul perioadei de tranziţie”, a declarat reprezentantul EY România.

Acordarea statutului de pre-settled sau settled status nu presupune per se acordarea unei vize sau a unui permis de şedere, ci reprezintă doar o înregistrare electronică în datele Ministerului de Intern al Marii Britanii.

Totuşi, ulterior datei de 1 ianuarie cetăţenii europeni din Marea Britanie vor fi condiţionaţi să-şi demonstreze statutul atât autorităţilor dar şi atunci când închiriază o proprietate, deschid un cont bancar sau să-şi dovedească dreptul de muncă în această ţară.

Cetăţenii britanici şi membrii de familie ai acestora care aveau reşedinţă în România şi care doresc să rămână în ţară după data de finalizare a perioadei de tranziţie, 31 decembrie 2020, trebuie să se înregistreze pentru dobândirea noului statut de rezident în calitate de beneficiari ai Acordului de retragere la Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (IGI-MAI) până la data de 31 decembrie 2021.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Tavan prabusit peste o pensionara intr-un supermarket din Bucuresti

Tavan prăbușit peste o pensionară într-un supermarket din București. Femeia a...

Incident șocant într-un supermarket din Capitală, acolo unde o parte din tavan s-a prăbușit peste clienți! O femeie de 70 de ani a ajuns...

Hidroelectrica, lăsată fără bani! 1 miliard de euro ajung la bugetul...

Cea mai valoroasă companie a statului va rămâne fără bani de investiții pentru că tot profitul va trebui să-l dea acționarilor, așa cum au...