Piedone consolidează clădirea veche a unei grădinițe și face economii importante la bugetul Primăriei Sector 5

Publicat: 11 apr. 2024, 12:48, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Piedone consolidează clădirea veche a unei grădinițe și face economii importante la bugetul Primăriei Sector 5

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a vizitat șantierul proaspăt deschis la o clădire din 1930 care adăpostește o grădiniță.

Cristian Popescu Piedone a vizitat astăzi șantierul deschis la o clădire din 1930 care adăpostește o grădiniță. Clădirea a fost închisă din 2019 din cauza unor probleme birocratice și a proiectării neconforme. ”Aceasta e minunată grădiniță într-o clădire de la 1930 și din 2019 din cauza birocrației și din cauza proiectării care nu a fost conformă a stat și a trebuit să refacem toate studiile de fezabilitate, proiectare, indicatori tehnici. Copiii care erau aici sunt realocați și noi plătim chiria aproape 60.000 de euro anual”, a declarat Piedone, conform imaginilor transmise live pe Facebook de pe șantier.

Durata estimată a lucrărilor este de 6 luni. Până la finalizarea lucrărilor, copiii sunt realocați, iar Primăria plătește o chirie anuală de 60.000 de euro. ”Când vor reveni copiii din vacanță, îi aducem din nou acasă, redăm clădirea la adevărata ei valoare. Va avea și o mansardă care va fi cu săli de clasă. Vor fi 220 de copii și se vor mai adăuga cât vor mai permite noile săli de curs. Vom avea și o extindere. Pe 15 vor veni din nou copii acasă și iată că am mai făcut  o economie la bugetul local de 60.000 de lei. Copii sunt acum chiar în curtea primăriei unde plătim chirie”, a spus Piedone.

Primarul Piedone a subliniat că lucrările au demarat rapid, spre deosebire de administrațiile anterioare care au fost blocate de birocrație. De asemenea, a precizat că arhitectura clădirii va rămâne nemodificată. Pe lângă renovarea grădiniței, clădirea va fi consolidată seismic. Lucrările la mansardă vor fi realizate cu elemente de beton.

”Aici avem și consolidarea clădirii pentru că a fost catalogată risc seismic. Și în urma consolidării ne premite să ne extindem cu mansarda. Arhitectura va rămâne nemodificată, ba din contră o facem bijuterie și să vadă și copiii ce construcții se făceau în anii ’30”, a adăugat edilul șef de la Sectorul 5.

Primarul Piedone a dat ordin ca lucrările să fie finalizate până pe 15 septembrie. A salutat echipa de muncitori și le-a cerut să finalizeze lucrările la timp.

”Ordinul de începere s-a dat, sprijin veți avea, să nu fie întârzieri cu salariile. Când am stabilit pe 15 septembrie, pe 10 să fie gata”, a spus Piedone la plecare.