Pilonul II în țara cu buzați

Publicat: 29 sept. 2023, 08:00, de Cristian Matache, în OPINII , ? cititori
Pilonul II în țara cu buzați

Niciun portbagaj din lume nu poate ascunde 24 miliarde de euro, dar asta nu înseamnă că buzații țării nu râvnesc la averea strânsă în Pilonul II de pensii de milioane de români.

24 de miliarde de euro!!! Ce poți să faci cu banii ăștia? Să mărești pensii și salarii cu nemiluita, ca să-ți blindezi masa electorală, prin acel wageledgrowth, cules de Cristian Socol, omul din umbră al PSD, din America Latină și aplicat la noi în diverse perioade ale guvernărilor social democrate. Și fără să fie nevoie de apelat la împrumuturi împovărătoare pentru că sacul Pilonului II poate fi naționalizat, nu-i așa, întrucât nu contează viitorul românilor, ci doar prezentul unora, care știu să bage votul în urnă. Și pentru că Pilonul I are un randament superior celui de-al doilea, conform unei retorici manipulatoare, pe care foarte mulți tind să o creadă…

Atacurile la adresa Pilonul II au fost, sunt, și vor mai fi. Pentru că în Ministerul de Finanțe sunt destui corifei ai desființării, ca Ionuț Mișa, doamna Pescaru, etc. Iar Liviu Voinea, zis și Tom Bugețel, fost ministru, va fi pus lup la stâna de oi, a se citi ASF, adică reglementatorul fondurilor private de pensii. Superb!

Averea românilor e râvnită de portbagajele buzaților țării. Averea care va face bătrânețile mai liniștite decrețeilor și a urmașilor lor nu contează acum pentru deținătorii de portbagaje pline de oale de ciorbă, cârnați și de genți cu bani strânși din economiile lor de o viață de sforari pe moșia statului. Viitorul nu sună bine, ci doar prezentul contează. Cum ar fi să desființăm Pilonul I, care consumă și nu acumulează nimic, iar generațiile viitoare să fie învățate să își drămuiască banii pentru partea ultimă a vieții? Nu se poate, evident, nimeni nu va accepta așa ceva. Dar nici nu poți lăsa Pilonul II în bătaia oricui care are vise umede cu acei 24 miliarde de euro. Care mâine vor fi 25, poimâine 26 miliarde de euro și tot așa…

Marțea trecută a fost o încercare perfidă de a se introduce în textul Pachetului Fiscal câteva fraze care ar fi pus capăt Pilonului II, în forma lui actuală. Spre dimineață, a apărut un zvon, apoi s-au ivit pe surse niște amendamente, cu punct și virgulă, și inevitabil s-a iscat zarva. Ciolacu a jurat pe toate cele că nu are de gând să schimbe nimic, însă a doua zi, ministrul Boloș i-a dat pe toți de gol susținând că au fost discuții despre umblarea la Pilonul II.

De data asta n-a mers, așa cum n-a mers nici în timpul lui Liviu Dragnea. Însă în laboratoarele Finanțelor se coc soluții cât mai ingenioase pentru ca acest infam, pentru ei, Pilon II, să nu ajungă în buzunarele viitorilor pensionari, ci în diverse portbagaje…