„Pixul şi calculatorul nu rezolvă nimic”: Tánczos Barna pune degetul pe rana reformei statului român
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/10/tanczos-barna.jpg)
„Atâta timp cât cheltuielile de funcţionare ale statului român nu scad şi nu sunt reforme care să reducă aceste cheltuieli, poate să vină orice consilier … cu pixul, cu calculatorul … nu rezolvă nicio problemă.” Aceasta este declaraţia limpede făcută astăzi de vice-premierul Tánczos Barna.
Nu e un discurs convenţional despre austeritate, ci un semnal de alarmă:
Statul român funcţionează pe pilot automat, cu aparate supradimensionate şi cu facturi uriaşe. Astăzi, frica nu e doar bugetul – e statul în sine.
1. Ceea ce spune are sens: cheltuielile de funcţionare ca povară structurală
Tánczos pune problema pe masă. „Avem, din păcate, lunar, cheltuieli de funcţionare prea mari. Cheltuieli cu asistenţă socială prea mari, pentru că nu am făcut o reformă adevărată… şi încercăm din nou să ne închidem pe investiţii. Total greşit.” Declaraţia e brutal de sinceră: statul român consumă bugete nu pentru construcţii, ci pentru întreţinerea lui însuşi. Aparatul, plata salariilor, consumul intern, subvenţii permanente – toate înseamnă mai puţin loc pentru infrastructură, educaţie, investiţii productiv-care creează venit.
Mai mult:
Barna spune că pixul şi calculatorul – adică planurile teoretice, tabelele ministeriale – nu fac nicio diferenţă dacă structura cheltuielilor rămâne intactă. Traducere: poţi să tot tai 5% de la un minister, dar dacă ai 70% din buget absorbit de întreţinere, pierzi cursa. Iar România o duce de mai mulţi ani la semiproces-de-consolidare.
2. Repere concrete: ce „nu facem” şi ce ţinem să nu atingem
Barna ridică un tablou familiar: „Când am vorbit de reforma din sistemul de învăţământ, singura care a fost dusă la capăt, «nu vă atingeţi de învăţământ, începeţi cu altceva». Dacă vorbim de asistenţa socială, «să nu se atingă nimeni de asistenţa socială, începeţi cu altceva». Dacă discutăm de calea ferată, «nu vă atingeţi de serviciul public pe calea ferată». Dacă vorbim de administraţia locală, «nu vă atingeţi de administraţia locală, de justiţie, armată».” Traduce realitatea: reforma se blochează când intră în zonele cu protecţie politică sau corporatistă. Alegeri, lobby, conflict de interese – toate fac din reformă o serie de trimiteri, nu o serie de decizii.
Din acest punct de vedere, Barna spune că guvernul trebuie să depășească „obstacolul” fricii instituţionale şi să „ia hotărâri”.
Dar exact aici intervine ce nu spun mulţi: decizia e doar jumătate din ecuaţie. Cealaltă jumătate e curajul de urmat după decizie — adică implementarea. Şi pe asta, spune vice-premierul, statul român încă pică.
3. Interpretare: ce înseamnă „stat mai suplu” şi de ce e vital
Un stat „mai suplu” nu e doar mai ieftin. E mai eficient, mai rezilient, mai adaptabil. În contextul regional – război la graniţă, inflație globală, presiuni externe – România nu-şi permite să aibă un aparat care înghite mai mult buget decât produce valoare. Barna o spune clar: dacă ne împrumutăm pentru „funcţionare”, nu pentru „investiţii”, mergem pe o traiectorie greşită.
Importanţa e mai mare decât cifrele bugetare. Execuţia slabă, supra-funcţionarea statului, lipsa reformelor – toate scad încrederea investitorilor, cresc costul datoriei, costă mai mult decât tăieturile pe hârtie. Prin urmare, Barna nu vorbeşte doar de austeritate, ci de credibilitate.
4. Citate-cheie care merită păstrate
- „Atâta timp cât cheltuielile de funcţionare … nu scad şi nu sunt reforme … poate să vină orice consilier … cu pixul, cu calculatorul … nu rezolvă nicio problemă.”
- „Avem … cheltuieli cu asistenţă socială prea mari … şi încercăm din nou să ne închidem pe investiţii. Total greşit.”
- „Fiecare are suficiente argumente ca să spună de ce nu şi de ce să nu înceapă cu ei. Dar acest guvern trebuie să treacă peste acest obstacol, să ia hotărâri … stat mai suplu … costuri reduse.”
Aceste fraze nu sunt simple declaraţii politice: ele sunt diagnostic. Fixarea pe „pix şi calculator” devine aici metaforă a politicului care calculează, dar nu decide.
5. Ce lipseşte – şi unde trebuie să ne uităm cu adevărat
Discursul e clar. Dar ce lipsesc? Trei lucruri:
- Care sunt costurile funcţionării? Ce segmente absorb cei mai mulţi bani? Unde sunt ineficienţele?
- Unde sunt măsurile concrete? Promisiunea de „stat mai suplu” e binevenită, dar fără calendar, cifre clare, responsabilitatea politică şi monitorizare devine slogan.
- Cum asigurăm că investiţiile nu sunt victima tăierilor? Barna o spune: încercăm din nou să ne închidem pe investiţii. Asta e capcana: tăierea funcţionării e logică, dar niciodată în dauna infrastructurii.
Dacă reforma reală începe de la „structură, nu doar de la cifră”, atunci audienţa trebuie să urmărească concret: reducerea posturilor inutile, externalizarea funcţiilor administrative, digitalizare, comasarea instituţiilor, reţele de control mai uşoare. Dacă nu, se va termina tot cu „pix” şi „calculator” — adică cu tabele, dar fără schimbare.
6. Tema crucială: “curajul reformei” vs. confortul status-quo-ului
Ceea ce Tánczos Barna ridică la rang de principiu e curajul. Curajul de a începe cu ceea ce contează, nu cu ce e popular. Curajul de a supune la audit instituţiile „sacred” (justiţie, armată, administraţie) dacă asta înseamnă eficienţă. Curajul de a spune că “nu tăiem sindicaliştii şi armata – ne tăiem pe noi dacă trebuie”. Asta e adevărata confrontare cu sistemul: nu doar guvern care taie, ci guvern care se taie pe el însuşi.
Dacă nu avem curaj, vom salva statul… dar nu vom moderniza nimic. Vom trăi în continuare cu structuri de 1990 într-un secol 21. Şi, cum spune Barna: “pixul şi calculatorul” nu vor rezolva asta.
Realism și realitate
Discursul vice-premierului e unul greu: fără scădere de cheltuieli de funcţionare şi fără reformă structurată, toate planurile de investiţii, toate vorbele despre „creştere”, rămân pe hârtie. România are două opţiuni: să îşi subordoneze guvernarea la „pix şi calculator”, sau să repună statul pe scara investiţiei şi reformei. Tánczos Barna spune astăzi că cealaltă cale — cea a continuării ca până acum — e total greşită.12
Un detaliu care merită spus răspicat:
Tánczos Barna e unul dintre puținii politicieni români care inspiră încredere fără să vândă iluzii.
Are un ton calm, dar nu molâu. Nu promite marea cu sarea, ci pune problema exact acolo unde doare — la mecanismele interne care sufocă statul, la costurile uriașe de funcționare, la falsa eficiență a birocratului care-și apără scaunul, nu instituția.
Când vorbește, nu are ton de propagandist, ci de om care a condus efectiv instituții și a înțeles ce înseamnă să te lovești de inerția administrativă. Nu vorbește în clișee și nu-și caută aplauze: formulează clar, simplu, aproape tehnic, dar cu greutate. Exact genul de discurs pe care îl înțeleg și specialiștii, și oamenii care s-au săturat de vrăjeala politică.
Tánczos Barna generează încredere pentru că transmite normalitate — un lucru tot mai rar în politica românească.
Nu dramatizează, nu joacă roluri, nu caută vinovați externi. Are un fel de modestie intelectuală care îl face credibil, iar experiența de ministru al Mediului (unde a gestionat proiecte reale, nu doar conferințe) i-a dat greutatea unui profesionist care știe ce spune.
Într-o lume politică plină de zgomot, el e unul dintre puținii care mai vorbesc cu conținut, nu cu decibeli.
Poate de aceea, atunci când rostește fraze ca „pixul și calculatorul nu rezolvă nicio problemă”, ele nu par sloganuri, ci avertismente.
Și când avertismentul vine de la un om ponderat, știi că e timpul să-l asculți.