Plafoane mai mici la gaze și la curent pentru compensarea facturilor la energie, de la 1 februarie

Publicat: 18 ian. 2022, 14:36, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Plafoane mai mici la gaze și la curent pentru compensarea facturilor la energie, de la 1 februarie

De la 1 februarie se vor modifica plafoanele la facturile la energie electrică și gaze. La energie electrică scade plafonul de la 1 leu la 0,8 lei per kW în cazul consumatorilor casnici și se fixează la 1 leu per kW în cazul IMM-urilor, au decis guvernanții.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat noile plafoane la facturile la energie electrică și gaze și a spus că peste un milion de facturi vor fi refăcute fără ca românii să fie debranșați.

La energie electrică scade plafonul de la 1 leu la 0,8 lei per kW în cazul consumatorilor casnici și se fixează la 1 leu per kW în cazul IMM-urilor, au decis guvernanții.

În ceea ce privește limita de consum, aceasta crește de la 300 de kW la 500 de kW la persoane fizice.

La gaze plafonul scade la 0,31 Kw, iar limita de consum crește de la 1.000 la 1.500 de Kw. Discount-ul este 0,221 lei per kW, iar pentru IMM-uri, școli spitale, biserici și industria alimentară este 0,36 lei per kW.

Măsura se va aplica de la 1 februarie până la 31 martie și va avea un impact de aproximativ 3 miliarde de lei, a adăugat premierul.

Toate facturie făcute greșit vor fi refăcute, iar clienții nu vor plăti penalități, a mai spus premierul Ciucă. Este vorba despre peste un milion de facturi greșite, a precizat Nicolae Ciucă.

Furnizorii de energie electrică și gaze au agreat noile plafoane

„Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri pentru compensarea și plafonarea prețurilor”, transmite Guvernul, după întâlnirea acestora cu premierul Nicolae Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă a avut marți o întâlnire de lucru cu reprezentanții producătorilor și furnizorilor din domeniul energiei.

„Dialogul face parte din seria consultărilor demarate de Guvern cu privire la pachetul de măsuri pe care Executivul îl pregătește pentru protejarea cetățenilor, sprijinirea mediului de afaceri și menținerea locurilor de muncă, în contextul crizei energetice”, transmite Executivul.

Prim-ministrul a prezentat soluțiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea prețului la energie pentru consumatorii finali casnici și industriali, pentru întreprinderile mici și mijlocii, în paralel cu creșterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universități și alte instituții de învățământ, spitale, instituții de cultură și religioase, furnizori de servicii sociale, instituții publice, ONG-uri. Aceste măsuri vor fi incluse într-un act normativ ce va fi supus, în perioada imediat următoare, analizei și aprobării Guvernului.

„Am văzut familii cu venituri mici, instituții, reprezentanți ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii și de a interveni în acest sens. Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greșelile remediate. Refaceți facturile și asigurați oamenii că nu vor plăti în plus pentru greșeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situația astfel încât oamenii să nu fie debranșați pentru facturile calculate greșit și nici să fie obligați să plătească penalități”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Au fost recalculate peste două milioane de facturi

În cadrul discuțiilor, au fost prezentate în detaliu modalitățile în care se aplică schemele de compensare și plafonare aflate acum în vigoare pentru facturile la energie, precum și soluțiile de corectare a facturilor emise eronat pentru consumatorii casnici.

„Potrivit analizei prezentate de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, peste două milioane de facturi pentru furnizarea energie electrice au fost deja recalculate, fiind preluate peste 450 de sesizări de emitere neconformă, în urma controalelor efectuate fiind date amenzi în valoare de peste 600.000 lei. Alte 101 controale sunt încă în derulare, urmând a se face verificări la toți operatorii economici furnizori de energie electrică și gaze. Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate. Totodată, furnizorii și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură”, potrivit comunicatului de presă.