Plângere penală la DNA şi Parchetul European împotriva ministrului Rafila

Publicat: 02 apr. 2024, 19:47, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Plângere penală la DNA şi Parchetul European împotriva ministrului Rafila

Plângere penală la DNA şi Parchetul European împotriva ministrului Sănătății Alexandru Rafila, motivul fiind un contract de consultanță în valoare de 20 milioane de euro semnat „în mod discreţionar şi abuziv” cu foştii colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Plângerea penală împotriva lui Alexandru Rafila a fost depusă de către deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor.

Acesta vorbește de suspiciuni de fapte penale extrem de grave, abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune.

Sesizarea vizează contractul de consultanţă încheiat în luna iunie 2022 de către Rafila, document contrasemnat de secretarul de stat Alexandru Rogobete. Concret, este vorba de un contract de consultanţă în valoare de 20 de milioane de euro.

Deputatul spune că în cazul acestui contract există suspiciuni de dublă finanţare.

„Vorbim despre finanţarea pe care a primit-o o altă autoritate a statului român – ANMCS – Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate – care a încasat sume importante de bani ca să facă standarde de calitate în sistemul sanitar românesc, chiar un manual al calităţii, iar domnul Rafila, prin dublă finanţare, acordă 1 milion de euro către OMS să facă exact acelaşi lucru pe care ar fi trebuit să-l facă o autoritate care este chiar în subordinea domnului Ciolacu”, a afirmat Emanuel Ungureanu.

În același timp, Rafila este acuzat că a cheltuit „iresponsabil şi ilegal banii din PNRR”.