Planurile-cadru pentru învățământul liceal și profesional 2021-2022 au fost puse în dezbatere publică

Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, a lansat în dezbatere publică proiectele planurilor-cadru pentru învăţământul liceal şi profesional, care vor intra în vigoare gradual, începând cu clasa a IX-a a anului şcolar 2021 – 2022.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, propuneri de îmbunătăţire pot fi trimise la adresa de email planuri_cadru@rocnee.eu, până la data 31 ianuarie.

„Ne dorim ca, în urma acestor propuneri de îmbunătăţire, planurile-cadru să fie un fundament pentru materializarea profilului absolventului, reflectând astfel nevoile societăţii, dar şi cele mai bune practici documentate ştiinţific privind procesul de proiectare curriculară. Ne aşteptăm ca forma finală a acestor planuri-cadru să reflecte principiile agreate prin cel mai amplu proces de consultare publică în cadrul proiectului ‘România Educată”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, planurile-cadru puse în dezbatere publică au fost elaborate de specialişti din minister şi Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, cercetători de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi cadre didactice „de prestigiu” din învăţământul preuniversitar.

Pentru filiera tehnologică şi învăţământ profesional au fost cooptaţi specialişti de la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Autoritatea Naţională pentru Calificări, dar şi de la entităţi reprezentative pentru mediul privat şi asociativ.

Comisia de validare a proiectelor planurilor-cadru a avut în componenţă reprezentanţi ai tuturor partenerilor sociali: federaţiile sindicale, federaţiile/asociaţiile de părinţi, mediul universitar, Academia Română, Consiliul Naţional al Elevilor, ARACIP, organizaţii nonguvernamentale şi alţi parteneri cu experienţă în domeniu, precum Banca Mondială, UNICEF, se precizează în comunicat.

„Desfăşurarea anului şcolar 2020 – 2021 în condiţii de pandemie a îngreunat procesul de pregătire a lansării în dezbatere publică a planurilor-cadru pentru învăţământul liceal şi profesional, din cauza provocărilor şi restricţiilor specifice acestei perioade. Se impune însă urgentarea lansării în consultare publică pentru a nu creşte încă şi mai mult riscul inexistenţei manualelor de clasa a IX-a la începutul anului şcolar 2021 – 2022”, a explicat Ministerul Educaţiei. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...