Planurile lui Putin

Publicat: 16 iun. 2022, 00:03, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Planurile lui Putin
putin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut miercuri, într-un discurs adresat parlamentului ceh, că ambițiile teritoriale ale Rusiei se întind de la Varșovia până la Sofia.

Pentru ca Rusia să nu poată ataca alte țări, războiul declanșat împotriva Ucrainei ”trebuie să se încheie cu victoria celei din urmă, pentru că acolo se duce bătălia pentru viitorul Europei”, a spus Zelenski, potrivit presei internaționale.

Rusia nu este interesată doar de orașele noastre Mariupol, Severodoneţk, Harkov şi Kiev. Nu, ambițiile ei sunt îndreptate către o vastă zonă, de la Varșovia până la Sofia.

‘Cineva care vrea să ia totul nu se va opri niciodată luând doar o parte din ce dorește’‘, şi-a continuat el argumentația. El a arătat că, după ocupația nazistă din Al Doilea Război Mondial și după decenii de dominație sovietică, poporul ceh ar trebui să știe cum se sfârșesc compromisurile și ce rezultă din concesiile făcute tiranilor.

„Trebuie să ardem tancurile rusești!”

‘Trebuie să oprim tancurile rusești și să le ardem, pentru ca niciodată să nu se mai întoarcă la Praga, Brno, Ostrava şi Karlovy Vary”, a mai spus Zelenski, cu referire la invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, în 1968.

El a cerut în același discurs consolidarea sancțiunilor împotriva Rusiei și a insistat ca Ucraina să primească statutul de țară candidată la UE.

Republica Cehă, care preia la 1 iulie președinția semestrială a Consiliului UE, a stabilit deja că una din prioritățile sale este ca Ucraina să primească acest statut, conform unei declarații date de premierul ceh Petr Fiala înaintea discursului susținut de liderul ucrainean.

Liderul rus a marcat, săptămâna trecută, împlinirea a 350 de ani de naștere a țarului printr-o vizită la muzeu. În comentarii care au fost transmise la televiziune, Putin a făcut o paralelă între ofensiva sa din Ucraina și campania de extindere a Imperiului Rus, purtată de Petru cel Mare.

Petru cel Mare a purtat Marele Război al Nordului

Liderul de la Kremlin a amintit că, atunci când Petru cel Mare a fondat Sankt Petersburg, fosta capitală a Imperiului, niciuna dintre țările din Europa nu a recunoscut acest teritoriu ca aparținând Rusiei. „Petru cel Mare a purtat Marele Război al Nordului timp de 21 de ani. Aparent, în războiul cu Suedia a luat ceva de la ei. De fapt, nu a luat nimic de la ei, a recuperat ceva ce aparținea Rusiei.

Toată lumea a considerat că face parte din Suedia. Însă, din vremuri imemoriale, slavii au trăit acolo alături de popoare fino-ugrice. Este, de asemenea, responsabilitatea noastră, să recuperăm (ce ne aparține) și să întărim țara. Da, au existat momente în istoria țării noastre când am fost forțați să ne retragem, dar am făcut-o doar pentru a ne reface puterile și pentru a merge înainte”, a prezentat președintele rus versiunea sa asupra acelor evenimente istorice.

Învingător al Suediei în Marele Război al Nordului (1700-1721), Petru cel Mare a făcut din Rusia o putere regională de vârf și un jucător important în relațiile europene din epoca respectivă. El s-a inspirat de la țările vestice pentru a dezvolta armata, biserica și statul, pe ansamblu.

În narativul oficial, Moscova minimizează afinitatea lui Petru pentru Europa și insistă asupra modului în care fostul conducător a extins granițele Rusiei.

Petru cel Mare a domnit din 1682 până la moartea sa, în 1725.