Plimbările aleșilor pe banii poporului. Cea mai scumpă deplasare externă: 50.000 de lei

Publicat: 11 sept. 2023, 07:15, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Plimbările aleșilor pe banii poporului. Cea mai scumpă deplasare externă: 50.000 de lei

Parlamentarii nu sunt strânși la buzunar când e vorba de cheltuieli pe spatele poporului. Cea mai îndepărtată vizită oficială, decontată din bani ai statului, a fost în America de Sud și a costat 50.000 de lei.

Cea mai îndepărtată vizită oficială, decontată din bani ai statului, a fost pe continentul sud-american. Trei deputate PSD, Carmen Holban, Rodica Paraschiv și Viorica Sandu, au petrecut 5 zile în Chile, într-o vizită la nivelul Comisiei pentru Egalitate de șanse pentru femei și bărbați. Cele trei au participat „la o serie de întâlniri bilaterale menite să consolideze relațiile parlamentare bilaterale între legislativele celor două republici“.

Cele trei deputate au mers și au vizitat mai multe instituții reprezentative din capitala statului Chile, s-au întâlnit cu oficiali mai ales din legislativul local, discutând subiecte cum ar fi „tema reformei constituționale din Republica Chile“ sau „teme legate de cotele de reprezentare politică a femeilor, politici publice de protecție socială a familiilor monoparentale, dreptul la carieră al mamelor, condiții echitabile cu privire la concediile de creștere a copiilor și salarizare nediferențiată între bărbați și femei pentru condiții de lucru similare“. Valoarea deplasării pentru fiecare persoană în parte a fost de 28.764 de lei.

O deplasare oficială îndepărtată și piperată a efectuat și senatorul PSD Florian Bodog, care a avut o delegație de 5 zile pe continentul asiatic, în Japonia. Deplasarea senatorului a ajuns la 32.840,50 de lei, fiind și singura din primele luni ale anului. Prin urmare, pe 25 și 26 aprilie a participat la Conferinţa mondială a parlamentarilor pentru Populaţie şi Dezvoltare de la Tokyo.

Șase aleși în Bahrain

Șase senatori și deputați au mers în Bahrain, în Asia, pentru cea de-a 146-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (Manama, 11-15 martie 2023). Mai precis, Daniel Zamfir (PSD), Marcel Vela (PNL), Sorin Mateescu (AUR) și Silvia Dinică (USR), din partea Senatului, dar și deputații Zakarias Zoltan (UDMR) și Ioan Cupșa (PNL). Cheltuielile pentru cei doi deputați, în fiecare caz în parte, au fost de circa 24.000 de lei, pentru cele 8,5 zile de delegație. La Senat, situația a diferit în funcție de zilele de delegație. În cazul lui Marcel Vela, costul de deplasare a fost pentru șapte zile, în valoare de 33.829 de lei, în timp ce la un senator ca Daniel Zamfir, cu șase zile de delegație, suma a fost de 24.614 lei.

Tot în Orientul Mijlociu, dar în Emiratele Arabe Unite, au ajuns și senatorul Antal Istvan Lorant (UDMR), senatorul Eugen Țapu-Nazare (PNL) și deputatul Bende Sandor (UDMR). Antal Istvan Lorant a petrecut 4,5 zile în Emiratele Arabe, vizită care a costat Senatul aproximativ 20.000 de lei (19,608.10 lei), iar pentru Țapu-Nazare Eugen, cu 4 zile și jumătate în aceeași țară, Senatul a decontat suma de 19.808,12 lei. În cazul lui Bende Sandor, cele 4,5 zile din EAU au costat doar 8.879 lei, potrivit datelor furnizate de Camera Deputaților.

Cele mai scumpe deplasări externe

La Camera Deputaților a fost înregistrată cea mai scumpă deplasare, aceasta fiind a deputatului Nicu Fălcoi (USR), fiind vorba de o vizită a Comisiei pentru apărare și securitate a Adunării Parlamentare a NATO. Pentru cele 7,5 zile din delegație, în SUA, totalul costurilor a fost de 52.524 de lei. Următoarea valoare ca efort financiar a instituției parlamentare a fost în cazul deputatului Ben Oni Ardelean (PNL), pentru același eveniment, dar în cazul căruia au fost doar 6,5 zile de deplasare, astfel că totalul costurilor a fost de 45.182 de lei. De partea cealaltă, la Senat, cea mai costisitoare deplasare a fost cea a Ancăi Dragu (USR), adică 7,5 zile în Statele Unite ale Americii, pentru care suma s-a ridicat la 39.856 lei. Aproape de aceasta ca sumă a fost Titus Corlățean (PSD), președintele Comisiei de politică externă din Senat, care pentru 6,5 zile în Statele Unite ale Americii a avut alocată suma de 39.762 de lei.