Ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată în 34 de județe, inclusiv București

Publicat: 02 iul. 2021, 13:30, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată în 34 de județe, inclusiv București

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări de cod portocaliu şi cod galben de ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată în 34 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, valabile până aproape de miezul nopţii.

Astfel, în 2 iulie, ora 10:00 – 2 iulie, ora 23:00, este în vigoare un Cod portocaliu de vreme rea în Transilvania, Maramureş, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia şi în jumătatea de nord a Crişanei, zone unde vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35 – 50 litri/mp şi izolat peste 60 – 70 litri/mp.

Meteorologii avertizează că vor exista ploi abundente şi în restul Munteniei şi Moldovei, dar pe arii mai restrânse.

Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe alocuri şi în celelalte regiuni.

Judeţele aflate vineri sub Cod portocaliu şi Cod galben, unele total şi altele parţial, sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui, precum şi Municipiul Bucureşti.