PMB vrea să cumpere 100 de troleibuze în valoare de peste 273 milioane lei

Publicat: 12 aug. 2022, 17:40, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
PMB vrea să cumpere 100 de troleibuze în valoare de peste 273 milioane lei

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a lansat în SEAP documentaţia pentru achiziţia a 100 troleibuze noi, în valoare totală de 273.109.244 lei fără TVA. Achiziţia este asigurată prin finanţare nerambursabilă de la Fondul de Mediu.

Se solicită o garanţie de minim 300.000 km sau minim 5 ani, să fie dotate cu aer condiţionat, informare audio-video, sistem de numărare a călătorilor, prize USB.

„Conform caietului de sarcini, cele 100 de troleibuze vor fi din gama de 12 m, vor avea o autonomie de minim 20 de km, podea complet coborâtă pe toată suprafaţa disponibilă pentru pasagerii în picioare şi rampă cu acţionare mecanică sau electrică pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, cu sistem de protecţie împotriva plecării troleibuzului cu rampa deschisă. Acestea vor fi prevăzute cu buton de semnalizare a intenţiei de acţionare a rampei, situat atât la exterior, cât şi la interior, precum şi semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul. Vehiculele vor fi echipate cu instalaţii de aer condiţionat pentru salonul de pasageri şi cabina de conducere, vor avea facilităţi pentru accesul nelimitat al pasagerilor cu mobilitate redusă (rampă, ‘kneeling’)”, se arată într-un comunicat transmis, e PMB.

Troleibuzele urmează să aibă garanţie completă de funcţionare. „De asemenea, vor avea în dotare computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video, sistem de numărare a călătorilor, iar în salon vor fi prize USB tip A (5V, min 2A) pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor. Garanţia completă de funcţionare FULL WARRANTY va fi de minimum 300.000 km de la data recepţiei sau minimum 5 ani pentru troleibuz în ansamblu şi pentru toate componentele acestuia, inclusiv întreţinerea planificată, consumabilele şi manopera efectuată în această perioadă”, precizează sursa citată.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 14 septembrie.