PNL: Raportul APCE recunoaște progresele pe care le-a făcut România în domenii cheie

Publicat: 14 oct. 2022, 09:45, de Aurel Drăgan, în POLITICĂ , ? cititori
PNL: Raportul APCE recunoaște progresele pe care le-a făcut România în domenii cheie
consiliul europei

Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, joi, Raportul cu privire la respectarea de către România a obligaţiilor de membru al Consiliului.

Potrivit unui comunicat al PNL, preşedintele delegaţiei României la APCE, deputatul liberal Ionuţ Stroe, a lucrat cu cele două coraportoare, Krista Baumane (Letonia) şi Edite Estrela (Portugalia), pe tot parcursul acestui an, pentru a obţine un document care să reflecte corect situaţia din România.

„Raportul este unul favorabil, iar progresele pe care România le-a făcut în domenii cheie, precum justiţia, respectarea drepturilor omului, respectarea drepturilor minorităţilor ori gestionarea crizei de refugiaţi din Ucraina, au fost recunoscute şi apreciate. De asemenea, în cadrul Comisiei de monitorizare de azi, toate amendamentele delegaţilor români, susţinute de Ionuţ Stroe, au fost aprobate cu o largă majoritate, dar şi cu susţinerea raportoarelor, dovedind astfel pertinenţa şi corectitudinea lor”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că APCE felicită autorităţile române pentru că au arătat „voinţă politică şi un angajament ferm” privind obligaţia de a respecta standardele democratice. De asemenea, liberalii arată că APCE felicită România pentru proiectele noilor legi ale justiţiei, apreciind în mod special atenţia acordată recomandărilor Comisiei de la Veneţia, GRECO şi MCV, în procesul de redactare.

„În egală măsură, suntem felicitaţi şi pentru progresele făcute în sancţionarea corupţiei la nivel mediu şi înalt, iar activitatea DNA este şi ea descrisă în mod pozitiv”, menţionează liberalii.

Alinierea la standardele Consiliul Europei

PNL precizează şi că eforturile României de a combate discursul care instigă la ură, prin alinierea la standardele Consiliului Europei, dar şi prin modificarea regulilor de procedură din Parlament sunt de asemenea apreciate.

„Tot în domeniul apărării drepturilor omului, România este numită, ‘exemplu de bune practici la nivel european’ când vine vorba de respectarea drepturilor minorităţilor naţionale”, potrivit sursei citate.

Liberalii menţionează şi că este recunoscută reacţia „rapidă şi exemplară” pe care ţara noastră a avut-o în gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina.

„Documentul adoptat azi de plenul APCE este o victorie pentru ţara noastră, o recunoaştere la nivel european a drumului corect pe care România se află în acest moment şi a reformelor pe care PNL le implementează”, se arată în comunicat.