Șoc în PNL! Toată conducerea organizației Botoșani a fost dată afară

Publicat: 07 ian. 2024, 17:48, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Șoc în PNL! Toată conducerea organizației Botoșani a fost dată afară

Organizația municipală PNL Botoșani a fost dizolvată, iar președintele structurii a fost demis de Biroul Politic Județean.

Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Biroului Politic Județean (BPJ) al PNL Botoșani.

Ședința a fost convocată de Costel Șoptică la ora 14:00.

Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe puncte de discuție, inclusiv prezentarea deciziilor de campanie la nivel național și județean.

Deosebit de tensionate au fost dezbaterile referitoare la demiterea președintelui Organizației Municipale a PNL Botoșani, Cristian Achiței, și la dizolvarea Biroului Municipal.

În plus, membrii Biroului Politic Județean al PNL au fost obligați să desemneze un președinte interimar pentru Organizația Municipală PNL, care să se angajeze în candidatura pentru funcția de primar al municipiului Botoșani.

Neoficial, se pare că s-a votat pentru dizolvarea Organizației Municipale, iar Cristian Achiței și-a pierdut statutul de președinte. Conform statutului, atribuțiile au fost preluate de către Costel Șoptică, președintele Organizației Județene. Într-un interval de 45 de zile, se va propune un președinte interimar, care va fi validat de către BPJ.

Motivul principal care a dus la măsura drastică, scrie Botoșăneanul.ro, a fost lipsa totală de comunicare între „Municipiul” predominat de foști PDL-iști și organizația județeană, mai ales la începutul anului electoral 2024.

Practic BPJ al PNL a impus prin decizia organizației municipale stabilirea unui candidat pentru alegerile locale, la Primăria Botoșani, termenul nefiind respectat de cei vizați.

În acest context s-a decis dizolvarea organizației PNL din care făceau parte următorii:

Președinte PNL Botoșani

Cristian Achiței

Prim-vicepreședinți PNL Botoșani

1. Gabriel Alecsandru

2. Cătălin Flutur

Vicepreședinți

1. Daniel Botezatu

2. Paul Octav

3. Cătălin Boboc

4. Radu Malancea

5. Radu Lebădă

6. Gheorghe Sorescu

7. Eugen Țurcanu

8. Florin Danalache

Membri

1 Andrei Amos

2 Alberto Gavrilescu

3 Victor Ivănescu

4 Ovidiu Luca

5 Liviu Țurcanu

6 Cătălina Lupașcu

7 Cristina Miron

8 Daniela Aramă

9 Viorel Grigoraș

10 Eduard Telișcă

11 Maricel Maxim

12 Adrian Poclid

13 Claudia Miron

14 Cristian Crețu

15 Daniel Tupiluș

Secretar trezorier

Lăcrămioara Bradu