Poliția Capitalei, controale în mijloacele de transport în comun: Au fost date peste 1.000 de amenzi

Publicat: 20 dec. 2020, 14:29, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Poliția Capitalei, controale în mijloacele de transport în comun: Au fost date peste 1.000 de amenzi

Polițiștii din Capitală au continuat, sâmbătă, acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus.

Cu sprijinul Jandarmeriei, Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgenț, Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcției de Sănătate Publică au fost verificate peste 1000 de obiective: piețe agroalimentare, complexuri comerciale, mari magazine,  magazine de cartier, dar și terase.

În cele 24 de ore,  în  2000 de mijloace de transport la suprafață, dar și 200 de subteran au fost efectuate controale.

În urma verificărilor privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020, au fost constatate și aplicate peste  1.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativ 350.000 lei.

Polițiștii aflati in teren au revenit cu recomandări privind portul măștii de protecție și pentru păstrarea distanțării fizice.

Acțiunile de verificare continuă și la acest moment și așa cum am precizat, vor continua și în zilele următoare.

„Facem apel la toți cetățenii, să respecte măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte normele sanitare”, a anunțat Poliția Capitalei.