Cehia, politică extremă: Preşedintele testat pozitiv, asistă în „cușcă din plastic” la nominalizarea premierului (VIDEO)

Publicat: 29 nov. 2021, 11:45, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Cehia, politică extremă: Preşedintele testat pozitiv, asistă în „cușcă din plastic” la nominalizarea premierului (VIDEO)

Peşedintele ceh Milos Zeman, spitalizat după ce a fost testat pozitiv covid-19, a fost externat sâmbătă pentru a nominaliza duminică un nou premier, potrivit AFP. ”Preşedintele a plecat de la Spitalul Militar Universitar (UVN) către Castelul Lany”, reşedinţa oficială a preşedinţilor cehi, a anunţat purtătorul de cuvânt.

Petr Fiala a fost numit prim-ministru al Republicii Cehe de către președintele Milos Zeman, în cadrul unei ceremonii neobișnuite la care Zeman, atins de Covid-19, a asistat în scaun cu rotile, protejat de o „cușcă de plastic”. Fiala este un fost profesor de științe politice, precum și un fan al filmelor cu James Bond, al literaturii și fotbalului. „Sunt convins că vom avea în viitorul apropiat un guvern puternic şi stabil”, a dat asigurări Petr Fiala, liderul Partidului Democraţii Civici (ODS, dreapta), în timpul acestei ceremonii care s-a derulat la reşedinţa lui Zeman, la Castelul Lany, în vestul capitalei Praga, şi a fost retransmisă în direct la televiziune.

A acceptat demisia oficială a Guvernului

Milos Zeman a fost externat joi, după ce a fost internat la 10 octombrie, însă a fost internat de urgenţă, din nou, în urma unui test pozitiv covid-19. El a fost internat prima oară la o zi după alegerile legislative, la terapie intensivă, unde a rămas timp de peste trei săptămâni, după care a fost transferat într-o secţie de convalescenţă. Preşedintele ceh, în vârstă de 77 de ani, este plasat în carantină pe o perioadă de două săptămâni, în cadrul reglementărilor sanitare în vigoare în ţară.

Milos Zeman a acceptat la 11 noiembrie demisia oficială a Guvernului în exerciţiu al miliardarului populist Andrej Babis, în urma înfrângerii în alegerii.