Politico: NATO a venit cu o metodă neașteptată pentru a limita blitzkrieg-ul rusesc

Țările europene membre NATO explorează o strategie neobișnuită, dar inspirată de experiența ucraineană: restaurarea zonelor umede de-a lungul frontierei de est pentru a încetini o posibilă invazie rusească. Ideea combină apărarea militară cu protecția climei și readuce în atenție rolul mlaștinilor ca obstacol natural în război.

Lecția Ucrainei: cum un râu a blocat tancurile rusești

În februarie 2022, când trupele ruse înaintau spre Kiev, armata ucraineană a decis să dinamiteze un baraj pe râul Irpin. În câteva ore, terenul a fost inundat, transformându-se într-o mlaștină întinsă care a blocat vehiculele blindate rusești. Imaginile cu tancuri scufundate în noroi au făcut înconjurul lumii, iar consultanții militari ucraineni au subliniat că acest gest a oprit practic ofensiva de pe frontul nordic, relatează Politico.

Acum, statele de pe flancul estic al NATO, în special Polonia și Finlanda, studiază atent acest exemplu și se pregătesc să refacă turbării și zone mlăștinoase în apropierea granițelor cu Rusia și Belarus.

Mlaștinile, aliat natural împotriva tancurilor

Din punct de vedere militar, terenurile umede limitează drastic mobilitatea vehiculelor grele, ceea ce poate transforma un blitzkrieg într-un marș anevoios. Exemplele istorice arată că mlaștinile au fost capcane naturale pentru armate, de la legiunile romane care luptau cu triburile germanice în anul 9 d.Hr. până la rezistența Finlandei împotriva URSS în anii ’40.

În același timp, turbăriile sunt considerate rezervoare naturale de carbon, capabile să stocheze de două ori mai mult decât pădurile. Atunci când sunt drenate, ele eliberează în atmosferă cantități uriașe de CO2 – în 2022, 124 milioane de tone de emisii proveneau din turbării degradate, aproape cât emisiile anuale ale Olandei.

Strategia UE: apărare și climă în același plan

Noua Lege europeană privind restaurarea naturii impune refacerea a 30% dintre turbăriile degradate până în 2030 și 50% până în 2050. În mod surprinzător, NATO vede în această inițiativă și o oportunitate militară.

Proiectul polonez „Scutul Estic”, estimat la peste 2,3 miliarde de euro, prevede atât lucrări de împădurire, cât și reînființarea zonelor umede pe granița estică. Ministrul adjunct al Apărării de la Varșovia, Cezary Tomczyk, a declarat că „natura este aliatul nostru și vrem să o folosim”.

Și Finlanda ia în calcul aceeași direcție: parlamentara Pauli Aalto-Setalä a propus un program pilot de restaurare a turbăriilor, subliniind că natura a fost mereu un instrument de apărare.

Țările baltice, ezitante – Germania, sceptică

Dacă Polonia și Finlanda se arată hotărâte să transforme mlaștinile în instrument de securitate, Lituania, Letonia și Estonia sunt mai rezervate. În Lituania discuțiile sunt abia la început, iar în Estonia un proiect a fost suspendat din cauza opoziției populației, îngrijorată de posibile inundații.

În Germania, unde majoritatea turbăriilor au fost drenate, armata privește ideea cu precauție, avertizând că mlaștinile ar putea afecta și mobilitatea trupelor NATO.

Avantaje și limite ale „mlaștinilor”

Specialiștii subliniază că restaurarea zonelor umede are dublu efect – încetinește forțele inamice și contribuie la reducerea emisiilor de carbon. Totuși, mlaștinile nu pot opri drone, rachete sau atacuri aeriene, iar inundațiile controlate pot aduce pagube economice și ecologice dacă nu sunt planificate riguros.

Franziska Tanneberger, expertă germană în zone umede, atrage atenția că integrarea obiectivelor militare poate accelera procesul de refacere a turbăriilor, scurtând durata de la un deceniu la doar câțiva ani.

Rusia, amenințare permanentă pentru flancul estic

Experții militari avertizează că Rusia ar putea lansa un nou conflict în Europa înainte de 2030. În acest context, Franța, Polonia și Finlanda accelerează investițiile în apărare, căutând soluții inovatoare care să combine pregătirea militară cu protecția mediului.