Politicul aduce Serviciile în zona deciziei executive. Interviu cu fostul șef al SIE, generalul Silviu Predoiu

Silviu Predoiu, fost director operativ SIE. A activat timp de 30 de ani în Serviciul de informații externe. Este primul ofițer la nivel înalt din serviciile secrete românești care își asumă să intre în viața politică, după ce a trecut în rezervă. Discutăm „la vedere” despre influența serviciilor în politică. Cât este mit și cât este realitate.

Dar și despre cum poate un ofițer de informații care a activat la nivel de top, să contribuie direct la evoluția vieții politice românești. Aceasta într-o perioadă în care resursele clasei politice din România și-au atins limitele și este clar nevoie de o altă abordare. Interviu în exclusivitate cu ziarul Puterea.

Reporter: „Statul paralel”, „Serviciile”, „băieții”… Orice politician, ministru sau șef de companie se vede în fața contestării unei decizii luate, invocă în sprijinul său puterea ocultă a Serviciilor. Nu se știe care dintre ele și nici persoana în cauză nu are interes sa precizeze. Domnule general Predoiu, sunteți fostul sef al SIE. Cât de mare este puterea Serviciilor în a influența și chiar în a impune anumite decizii ? Cât este mit și cât este realitate ?

Silviu Predoiu: Dacă vorbim despre decizii pe zona securității naționale evident că, cel puțin la nivel teoretic, „serviciile” au potențialul de a le influența. Și este normal să fie asa, atâta timp cât se respectă competențele legale ale fiecărui actor implicat în procesul decizional.

De regulă hotărârile politice sunt adoptate în baza informațiilor aflate la dispoziția decidentului, iar rolul prioritar al serviciilor este acela de a furniza informații în vederea fundamentării deciziilor. Deci există, cel puțin teoretic, o influență normală și legală. 

Intuiesc însă că întrebarea nu vizează doar aceasta componentă a potențialului structurilor de informații de a influența decizia politică și de aceea vreau să subliniez o nuanță.

Atunci când auzim vorbindu-se despre influența „Serviciilor”, de cele mai multe ori trimiterile vizează rolul ocult care este atribuit acestora. Dar, nu știu de ce, nu încercăm niciodată să trecem de acest termen generic, să cerem interlocutorului ce invocă asemenea interferențe să spună clar la cine și la ce se referă. Cine exact din servicii, depășindu-și competențele legale influențează decizia politică de nivel înalt?

Ofițerul operativ de la SIE care obține o informație în teren? Ofițerul de contraspionaj sau antitero, de la SRI? Ofițerii analiști? Cei de la bazele de date? Serviciile in integrum, de la lucrătorul de pază la prim-adjunct? Sau poate interfața acestor structuri cu societatea, inclusiv cu cea politică, adică directorii sau miniștrii în cazul celor două servicii departamentale? Iar cei care o fac, cum procedează? Roagă, propun, impun, sugerează? Și cei care acceptă, la rândul lor, de ce sunt părtași la o ilegalitate? Nu, din păcate aceste întrebări nu sunt puse. 

Dacă există influență, alta decât cea legitimă, atunci ar trebui să vă uitați la oameni, nu la ”Servicii” și să vă întrebați ce și cui folosește, pentru că nimeni dintr-un serviciu nu ar acționa la acest nivel decât la cererea sau cel puțin cu acordul celor numiți acolo exact pentru a veghea ca astfel de lucruri să nu se întâmple. 

Reporter: De ce credeți că politicienii preferă să foloseasca o așa-zisă influență a Serviciilor, în loc să își asume responsabilitatea pentru propriile decizii ? Sunt Serviciile țapul ispășitor perfect, sau încrederea în ele este atât de mare, încât deciziile lor nu pot fi vreodată considerate greșite?

Silviu Predoiu: Pentru că noi, ca societate, nu ne decidem ce vrem. Pe de o parte vrem ca serviciile să nu se implice în decizia politică, pe de altă parte, dacă vă uitați la tot felul de comisii și comitete înființate în ultimii ani, pe cele mai diverse teme, veți regăsi în componență, de obicei la coada listei, SRI și SIE.

Adică politicul aduce serviciile din zona de furnizor de informație, care stă la baza deciziei, în zona deciziei executive. Pentru că, și vă spun asta din proprie experiență, dincolo de a prezenta informațiile legate de subiect și aflate în zona de competență, la finalul unei astfel de întruniri toate capetele se întorc spre cei doi reprezetanți ai serviciilor de informații cu întrebarea: deci ce propuneți să facem? Pentru că, din păcate, spre deosebire de mulți dintre omologii din alte instituții, ofițerii de informații sunt antrenați și educați să găsească soluții, să le evalueze rapid, să ia decizii și mai ales, să-și asume răspunderea pentru ele.

Și încă ceva – de multe ori cei care cer ca serviciile să facă ceva, nu cunosc, nu sesizează care sunt limitele lor de competență.  

Iar cei din aceste structuri pot fi exasperați de ineficiența și lipsa de reacție a celor îndrituiți să acționeze. Dar asta nu înseamnă că trebuie să înlocuim incompetența unora cu depășirea competențelor de către ceilalți. Pentru că astfel de situații întotdeauna sfârșesc prost.

Vă reamintesc că nu a fost un secret pentru nimeni faptul că CSAT-ul, un for politic, cu președintele și premierul în capul mesei, a introdus, la începutul anilor 2000, corupția în categoria amenințărilor la adresa securității naționale. Nimeni nu a întrebat care este valoarea legală a unei asemenea hotărâri, cu toate că ministrul justiției este și el membru de drept al CSAT.

Din contra, aproape un deceniu, aportul „Serviciilor” la combaterea corupției a fost aplaudat, lăudat, dat ca exemplu în bilanțuri, citat în emisiuni și dezbateri televizate la ore de maximă audiență.

Până într-o zi în care brusc, aceeași politicieni, aflați acum de cealaltă parte a baricadei, au decis că asta este un abuz. Și blamul s-a dus doar către „Servicii”, care au răspuns unei cereri aparent legitime a unui înalt for politic, nicidecum către cei care au formulat-o și susținut-o.

Nu, „serviciile” nu sunt neprihănite, există și în rândul lor păcătoși, dar mecanismele interne de selecție și control fac că numărul acestora sa fie infinit mai mic decât cel presupus de opinia publică.

Și da, este adevărat, „Serviciile”, prin prisma legendelor țesute in jurul lor, a lipsei de responsabilitate a celor chemați să le verifice, dar și în absența unor mecanisme eficiente de comunicare publică, sunt un bun sau poate chiar cel mai bun țap ispășitor.

Reporter: Despre o serie de politicieni se spune, la nivel informal, că ar fi oamenii Serviciilor. Cum se ajunge în situația asta ? Există și un acord tacit, din partea diverselor Servicii, pentru ca anumiți politicieni să aibă această aură de mister ?

Silviu Predoiu: Personal eu nu dețin elemente de certitudine privind apartenența unor politicieni români la serviciile noastre de informații în calitate de cadre active.

Un hint din interior: de obicei, lucrurile stau exact pe dos – cei despre care se spune, se aude sau se sugerează că ar fi ofițeri de informații, cu siguranță nu sunt. Pentru că ține de ABC-ul muncii, cel puțin în spionaj. A fi deconspirat ca spion este o chestiune de viață și de moarte, nimeni nu se joacă cu așa ceva. Iar dacă totuși cineva a fost deconspirat, atunci nu mai rămâne în sistem.

Pe de altă parte, ceva adevăr există aici și am să vă împărtășesc o situație cu care m-am confruntat de prea multe ori pentru ca aceasta să nu definească un soi de mentalitate a unei părți a politicienilor noștri. Mă refer la interlocutori care, după ce au aruncat priviri în stânga și dreapta, m-au surprins cu solicitări de genul: „Domnule general, va rog, dacă cineva vă întreabă dacă sunt ofițer in serviciul Dvs, să nu cumva să spuneți că nu sunt. Nu trebuie nici să spuneți că sunt, este suficient sa zâmbiți și să răspundeți că nu vreți să comentați”. Va las pe Dvs să descifrați semnificația unor asemenea solicitări, căci repet, au fost multe. 

Cât despre „acordul tacit”, ce ar trebui să facă „Serviciile” în astfel de situații, să publice periodic o listă cu cei care nu sunt „oamenii lor”?

Reporter: Dumneavoastră, ca fost șef al SIE și ofițer în rezervă acum, candidați pe listele unui partid politic. Se poate spune că sunteți unul dintre cei care întreține legenda oamenilor din Servicii intrați în politică. Diferența este ca dumneavoastră sunteți asumat ofițer SIE și ați intrat în Pro România după ce ați trecut în rezervă. De ce tocmai în politică? De ce nu ați ales domeniul consultanței? Dacă ați intrat într-un partid, ce vreți să schimbați, care este obiectivul dumneavoastră politic?

Silviu Predoiu: Vedeți dumneavoastră, orice aș fi ales în afară de a sta liniștit la pensie același zumzet s-ar fi stârnit. Doar că întrebările ar fi fost cu cine lucrează Predoiu și dacă sunt „oamenii SIE sau nu”, unde face consultanță, pe ce subiecte, ce contracte are, etc. Am văzut asta recent, în ceea ce-i privește pe colegii din SRI. De altfel, după trecerea în rezervă, am înființat o firmă de consultanță care, dincolo de o serie de angajamente provocatoare în domeniul culturii de securitate, m-a ținut racordat direct la realitățile cotidiene ale vieții dintr-o postură total diferita de cea a ultimilor treizeci de ani. Cât despre politică…..

Am intrat în politică pentru că am simțit nevoia să contribui, în continuare, la o schimbare de care sunt convins că avem mare nevoie. Iar de aici, activismul politic deschis, asumat și declarat. Nu ca o formă de expunere gratuită după o viață în semiobscuritate ci conștient că statutul meu anterior poate duce la o serie de interpretări. Cât despre ce îmi propun sa schimb, lista mea este foarte lungă dar voi încerca să mă focalizez pe segmentele pe care cred că, prin prisma experienței de viață și profesională, pot aduce valoare adăugată, respectiv securitate națională, statut, obligații, drepturi și imagine a cadrelor militare în societatea românească, mecanisme de „checks and balances”, etica politică, politică externă.

Am ales Pro Romania după o scanare atentă și fundamentată a „pieței politice” românești și mă bucur că am fost acceptat în echipă. Orice organizație aflată la început de drum, asemenea acestui partid, este o provocare, este mult de muncă, dar asta nu m-a speriat niciodată. Sunt însă și foarte multe oportunități iar asta cu certitudine m-a atras. 

Reporter: În postările dumneavoastră pe Facebook faceți de mai multe ori trimitere la nevoia de a apăra demnitatea statutului de militar. Apreciați că acesta este amenințat în vreun fel astăzi? De ce aceste apeluri?

Silviu Predoiu: Da, cred. Nu știu dacă „amenințat” este termenul cel mai potrivit dar îmi este clar că, în mod nejustificat, în ultima perioadă acest atribut al calității de militar este tot mai frecvent pus la îndoială de chiar cei pe care cadrele din armată, servicii de informații și securitate, lucrătorii din armele Ministerului de Interne, SPP, STS, au jurat să îi apere chiar și cu prețul vieții.

Sunt întrebat mult prea des, uneori chiar cu tentă peiorativă, de parteneri de dialog din mediul virtual – pentru că făceați trimitere la Facebook, ce războaie a purtat militarul român în ultimii 30 de ani că să-și merite pensiile „speciale”. Manipulați de discursurile politicianiste, oamenii uita că nu doar Romania dar majoritatea statelor europene nu au avut niciun război pe teritoriul național din 1945 până în prezent. Și totuși, ca o persoană informată, nu cunosc nicio țară care să își desființeze armata și serviciile de informații pentru că este pace sau care să își umilească militarii, activi sau în rezervă pentru că nu au purtat niciun război, ca și cum menirea acestora ar fi să îl caute sau să îl provoace. Nicio alta țară nu sugerează faptul că pensiile speciale ale militarilor se dau din banii pentru spitale, sau că sunt furate din pensiile altor categorii profesionale.

Poate ar trebui să ne amintim că militarii români, dincolo de participarea la misiuni în teatre de operații sub steagul Alianței, se pregătesc în fiecare zi pentru a fi capabili să apere țara oricând ar fi nevoie – azi, mâine, peste o lună sau peste ani, in fața oricărui agresor. Iar ceilalți, cadrele din celelalte structuri militarizate, duc o lupta de zi cu zi. Și dacă nu se vede, nu înseamnă că această continuă confruntare nu există.

Normalitatea în care trăim nu este un dat, faptul că România nu s-a confruntat cu incidente de securitate majore așa cum s-au întâmplat în majoritatea statelor europene este într-o mare măsură și datorită acestei nevăzute lupte cotidiene a ofițerilor din structurile de informații. Aceștia merita din plin respectul și aprecierea semenilor lor.

Din păcate, ce primesc in ultimii ani, în afara de felicitările de formă transmise de demnitarii noștri de ziua națională, ziua armatei și încă în una – două ocazii, nu arată nici pe departe a apreciere și cu atât mai puțin, a respect.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole