Polițiștii vor da amenzi în baza înregistrărilor camerelor de bord sau de supraveghere

Publicat: 16 oct. 2023, 12:00, de Teodora Dinu, în Travel , ? cititori
Polițiștii vor da amenzi în baza înregistrărilor camerelor de bord sau de supraveghere

Cei ce surprind diverse posibile încălcări ale regulilor rutiere vor putea trimite înregistrările audio-video polițiștilor. În baza acestora, dar și a altor mijloace de probă, oamenii legii vor putea sancționa șoferii care se abat de la regulile Codului rutier.

Conform unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică, pentru sancționarea unor abateri, polițiștii vor putea utiliza date de monitorizare a traficului rutier primite de la administratorii drumurilor publice.

Pe lângă alte modificări aduse Codului rutier, proiectul de OUG aflat în dezbatere publică va introduce posibilitatea ca șoferii să fie sancționați și în baza unor înregistrări audio-video primite de polițiști de la alți participanți la trafic sau de la administratorii drumurilor publice.

Mai exact, proiectul prevede că „polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”.

Până acum polițiștii rutieri trebuiau să constate contravențiile direct sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Astfel, cei ce au fost martori ai încălcării unor reguli de circulație vor putea încărca înregistrarea ce conține evenimentul rutier, făcută cu camera de bord sau cu telefonul, de pildă, pe un site web. Sesizarea va trebui făcută poliției rutiere pe raza căreia a avut loc presupusa încălcare a regulilor rutiere.

Ce abateri la regimul rutier vor putea fi sancționate?

Vor putea fi constatate și sancționate de polițiști, în baza înregistrărilor video primite, următoarele abateri:

  • nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;
  • adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
  • neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate;
  • neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
  • nerespectarea regulilor privind depășirea;
  • neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată;
  • efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi.

Pentru a fi considerată validă și luată în seamă de polițiști, o înregistrare video va trebui să aibă:

  • extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde posibila faptă contravențională percepută de participantul la trafic;
  • data și ora când a fost surprinsă posibila faptă contravențională;
  • vehiculul implicat și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia, după caz;
  • semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care a fost surprinsă posibila faptă contravențională, relevantă pentru constatarea acesteia.

Pe de altă parte, o sesizare va fi clasată direct dacă înregistrarea lipsește sau nu cuprinde toate elementele amintite mai sus, dacă datele celui care depune sesizarea lipsesc, dacă acesta refuză să-și asume, prin declarație pe propria răspundere, sesizarea formulată, dar și să dea detalii privind împrejurările în care a surprins posibila faptă contravențională ori dacă ajunge la polițiști mai târziu de 30 zile de la data surprinderii posibilei fapte contravenționale.

Șoferii, sancționați și în baza filmărilor camerelor de supraveghere

De asemenea, polițiștii vor putea prelucra datele de monitorizare a traficului rutier colectate de administratorii drumurilor publice.  Dacă este cazul, în baza lor pot să aplice sancțiuni șoferilor.
Aceste măsuri urmăresc „implicarea societății civile în procesul de semnalare a unor abateri grave la regimul rutier, pentru a consolida gradul de disciplină în trafic”, după cum apare în nota de fundamentare a proiectului de OUG, informează avocat.net.

În 2022, un proiect de lege ce conținea măsuri similare a fost respins definitiv în Parlament.

Citește și: Valoarea punctului amendă va crește. Amenzi de până la 16.500 de lei