”Portocală”, pus sub control judiciar

Fostul procuror Mircea Negulescu, zis şi ”Portocală”, va fi plasat sub control judiciar pentru următoarele două luni, scăpând astfel de arrest. Decizia fost luată de magistrații de la instanța supremă care a hotărât că fostul magitrat poate fi judecat sub control judiciar. Instanța hotărât: „Admite contestația formulată de inculpatul Negulescu Mircea împotriva încheierii (…). Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând (…) înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Negulescu Mircea (…) cu măsura controlului pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13 august 2020 până la data de 11 octombrie 2020, inclusiv”, se arată în decizia Curţii.

Restricționarea unor drepturi

Cât se află sub control judiciar, Negulescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală şi să nu depăşească limita teritorială a României fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia. De asemenea, Portocală nu are voie să se apropie de inculpaţii Savu Alfred Virgil şi Iordache Mihai Iuliano, de persoanele vătămate Savu Daniel, Ponta Victor Viorel, Ghiţă Sebastian-Aurelian, Chirilă Sorin Adrian, Iordăchescu Ionuţ Alexandru şi de martorii Stroie Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Vlad Alexandru, Păvăleanu Marcel Cristian, Alexe Răzvan, Biziniche Gheorghe, Stoica Vlad Ştefan şi Cosma Mircea şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.

Acuzat că ar fi „fabricat” dosare

Pe 23 iulie, Mircea Negulescu a fost arestat pentru 30 de zile, după ce ÎCCJ a decis, definitiv, să admită contestaţia Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Iniţial, ÎCCJ îl plasase sub control judiciar pe Negulescu. În 2016, DNA Ploieşti a pus sechestru pe averea lui Sebastian Ghiţă, până la concurenţa sumei de 220.000 euro, în dosarul „Tony Blair” în care ”cheia” dosarului era fostul premier Victor Ponta.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungita

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungită. Până când pot fi folosite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii își pot plăti facturile din banii Guvernului pentru o perioadă mai lungă. Valabilitatea cardurilor...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...