Posibile exemple de abuz Enel, investigate de Consiliul Concurenței

Publicat: 21 sept. 2023, 11:00, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Posibile exemple de abuz Enel, investigate de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței suspectează firmele din grupul Enel România de abuz de poziție dominantă. Italienii s-ar putea alege cu o sancțiune uriașă.

Autoritatea de concurență are indicii că distribuitorii E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Banat și E-Distribuție Dobrogea, printr-o serie de acțiuni, limitează concurența pe piață, prin favorizarea propriilor furnizori de energie electrică, Enel Energie și Enel Energie Muntenia, în detrimentul celorlalți furnizori cu amănuntul și al consumatorilor.

„Monitorizăm în mod constant activitatea companiilor aflate în poziție dominantă, acestea având o responsabilitate specială cu privire la comportamentul adoptat în relația cu partenerii, tocmai pentru că se bucură de o poziție deosebită pe piață. Suntem interesați de comportamentul companiilor din sectorul energetic, mai ales în contextul în care, în ultimii ani, statul român a adoptat măsuri de deschidere către concurență a piețelor din acest sector”, a afirmat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

„Vom interveni și vom sancționa orice încercare de denaturare a procesului de liberalizare, în interesul firmei dominante sau a unor companii din cadrul grupului, deoarece afectează interesele consumatorilor”, a completat el.

Având în vedere cele de mai sus, publicația Puterea vă prezintă mai jos câteva exemple care pot reprezenta posibile abuzuri de poziție dominantă, așa cum invocă Consiliul Concurenței, în sensul că Enel a îngreunat cât a putut de tare plecarea clienților la alt furnizor. Amintim că Enel urmează să părăsească România după ce au vândut activele pe care le are aici grecilor de la PPC.

Regularizare cât pentru trei ani

Alexandru Giurgea susține că a fost client Enel până în 2022, când a trecut la Hidroelectrica, moment în care începe un ”long story short”. ” Enel mi-a trimis o factură de aproape 8.000 de lei, cu titlul de regularizare 24.12.2018-27.06.2022, cu explicația „În urmă verificărilor efectuate, dorim să vă informăm faptul că o echipă a operatorului de distribuție zonal a efectuat o citire de verificare a aparatului de măsură ce deservește locul de consum mai sus menționat. Dorim să va aducem la cunoștință faptul că, în data de 27.06.22 contorul seria 0010007123xxxxx afișa indexul 35978 . În aceste condiții am emis factura 110010xxxxx în valoare de 7.981,62 lei, factură ce a fost transmisă către dumneavoastră în data de 22.05.2023 . De asemenea, vă informăm că pe pagina 4 a facturii regăsiți perioadele facturate, prețul aplicat pentru fiecare perioada separat cât și plafonările conform ordonanțelor în vigoare .

În urmă unor discuții greoaie și foarte încurcate cu Enel, ce s-au întins pe aproape o lună și jumătate, nu mi-a mai rămas decât o plângere la ANRE sau achitarea facturii.

Ce părere aveți? E normal să mi se emită o factură de regularizare pe 3 ani și jumătate în condițiile în care la momentul la care am trecut la Hidroelectrica, aveam la Enel facturile plătite la zi, ba mai mult, Enel practică o regularizare la fiecare început de an…

Menționez că la momentul la care m-am mutat la Hidro, eram cu facturile Enel la zi și am trimis index-ul în fiecare luna negreșit, inițial telefonic și ulterior de prin 2020, în aplicația lor”, a explicat Alexdru Giurgea.

Client la doi furnizori. De abia a scăpat de Enel

Ana Pătroi Miu spune că este client Enel de ceva timp. ”Având în vedere faptul că facturile mele erau întotdeauna foarte mari și foarte multe (și câte două pe lună pentru recalculări constante din urmă, plus preț pe Kw calculat mult peste maximul din contract), am decis să mă înscriu la o rețea de energie nouă.

Hidroelectrica a fost prima pe listă (companie românească, renume bun). Am făcut cererea la finalul lunii octombrie: mi s-au trimis documentele contractuale, ulterior am fost sunată pentru a da indexul; totul în regulă până aici.

Problema a apărut în momentul în care cei de la Enel au continuat să îmi trimită facturi. Întâi pe perioade „restante” (deși eram cu plățile toate la zi în momentul în care am încheiat contractul), apoi pentru lunile curente.

Și de aici un drum interminabil de e-mailuri și telefoane: cu cei de la Enel nu se poate discuta decât prin e-mail. Am așteptat o oră să intru în apel, apoi s-a închis din oficiu. La capitolul e-mailuri sunt, însă, destul de punctuali.

Enel susține că suntem încă parte dintre clienții lor, că ei nu au primit niciun fel de notificare de încetare a contractului și de transfer la altă rețea. Le-am trimis-o eu (în cazul în care omiseseră cei de la Hidro) dar nu a fost suficient.

Câteva luni bune nu am făcut niciun fel de plată. Am primit avertisment de la Enel că urmează să mă deconecteze de la rețeaua de energie electrică.

Am sunat la Hidro pentru o soluție. Doamna din apel mi-a spus că Enel-ul are dreptul să îmi taie curentul, că trebuie să plătesc facturile și nu se vor emite altele de la Hidro pentru aceleași luni.

Am plătit tot soldul restant, fiind din nou „la zi”.

Facturile de la Enel au continuat să vină.

Le-am scris celor de la Hidro e-mail, căutând o varianta formală de a rezolva cumva situația.

Am primit răspuns că suntem clienții lor din octombrie, anul trecut și nimic altceva legat de ce anume ar trebui făcut pentru a soluționa odată problema.

Hidroelectrica a început să emită facturi electronice. Facturile par reale, fără că să fi scăzut cineva soldul deja plătit.

Cam atât, momentan.

Punctual:

1. Mai e cineva client la două rețele de enegie electrică?

2. Cum ați reușit să „scăpați” de unul dintre furnizori?

3. Cum aș putea să îmi recuperez banii deja achitați la ENEL?” se întreabă Ana Pătroi Miu.

N-a știut ce index să dea

Bogdan Iliescu susține că în data de 22 septembrie 2022 a semnat actele cu Hidroelectrica urmând să devin client efectiv în pe 14 octombrie 2022. ”Pe 12-10 ne-am pomenit cu un angajat de la E-Distribuție care a citit contoarele mie și vecinilor mei. Pe 14-10 am verificat la Hidroelectrica și eram client în regulă, am făcut poză la contor dar nu am reușit să o trimit nici la Enel, vechiul furnizor, și nici la e-Distribuție. Azi, 24-10, trebuie să trimit index și la Enel, și la Hidroelectrica, întrebarea mea e: CE INDEX SĂ LE TRIMIT? De azi sau de pe 14-10? La e-Distribuție nu au nimic actualizat, nu pot obține nici o informație. Ce pași ar trebui să urmez pentru a fi în regulă?” s-a întrebat Bogdan Iliescu.

Bogdan Ocraim susține că are contract activ  cu Hidroelectrica din 12.10.2022. ”Schimbarea furnizorului a fost cu probleme și Enel a facturat încă 2 facturi de la această dată.
Hidroelectrica mi-a spus să trimit solicitare corecție index la Enel. Am trimis solicitarea împreună indexul din E-Distribuție cu screenshot ca fiind 4.597 kwh la data de 01.10 și am menționat că la dată de 12.10 indexul era 4.654, din logică mea, diferența de 57kw fiind ce trebuie Enel să corecteze față de aproximativ 470kw cât au mai facturat ei până pe decembrie.

Răspunsul lor este practic să mă întorc în timp să fac poză la contor.

S-a mai confruntat cineva cu această problemă la schimbarea de furnizor? Dacă da, care este soluția?

Eu nu am făcut poză la data acea (din păcate) dar am notat indexul. Pe E-Distribuție la data de 29.10 deci după 12.10 când s-a schimbat furnizorul indexul este 4.756 kwh iar pe 17.11 indexul este 4.974 kwh”, a spus Bogdan Ocraim.