Poveste cu prostituate și eroi de război, în Rusia de acum

Un război stupid produce întotdeauna consecințe monstruoase: bărbați care se întorc acasă cu mintea sfâșiată, cu trupul schilodit și cu buzunarele pline de bani pe care nu știu să-i folosească decât pe alcool, droguri și femei cumpărate. În jurul lor, rămâne doar frica — o frică mută, împărțită între cele care le vând câteva ore de uitare și comunitățile care îi privesc neputincioase. E povestea degradării lente a unei societăți care își lasă rănile să sângereze pe cei mai vulnerabili, unde violența devine limbă comună, iar umanitatea se topește în întuneric.

Meduza (un site independent de știri) a publicat pe 12 septembrie 2025 un material în engleză, traducând și condensând o anchetă a publicației din Sankt-Petersburg Bumaga (PaperPaper). Materialul Meduza pornește explicit de la acea investigație și cuprinde două mărturii ample ale unor lucrătoare din sex-work, Veronika și Natalia, despre cum foștii combatanți din SVO („SVOșnici”, în jargonul rusesc pentru veteranii războiului din Ucraina) au remodelat violent și precar comerțul sexual al orașului.

„Tot ce câștigă ucigând, aruncă pe prostituate.” Cum întoarce războiul din Ucraina pe dos comerțul sexual din Rusia

Pornografie morală, bani ușori, traume grele și o violență care curge înapoi spre casă. Asta descriu, fără ocolișuri, două femei din Sankt-Petersburg despre clienții care vin „de pe front”. Sunt „SVOșnicii”, veteranii războiului lui Putin în Ucraina, deveniți — pentru o vreme — jumătate din clientele ilegale ale orașului: plătesc bine, beau mult, se droghează, amenință, lovesc și, uneori, scot cuțitul. „Tot ce câștigă din ucis aruncă aici în nimic: nu pe familie, nu pe viitor, ci pe prostituate, alcool și droguri”, spune una dintre femei.

„Am lucrat șapte ani. Poliția face razii cu zecile. Dar poliția nu e problema.”

Veronika are în jur de 35 de ani, studii universitare, doi copii pe care îi crește singură și o mamă bolnavă. A cântat cândva într-o trupă. Astăzi, lucrează „pe teren” fiindcă bordelurile fixe sunt raiduite constant: „În ultimii ani, poliția face razii regulate și le închide în masă. Așa că mergem la clienți acasă sau în saune.” Dar adevărata problemă au devenit foștii militari: „‘SVOșnicii’ ne fac mult mai multe necazuri. Până de curând, cam jumătate dintre clienți erau din război — fiecare al doilea.” Unul a venit „fără mâini și fără picioare”: „A cheltuit trei milioane de ruble [peste 35.000 de dolari], apoi mi-a cerut bani de bilet până acasă, la Volgograd.”

„Mulți se poartă îngrozitor, tot repetând ce eroi sunt. În general, beau mult și consumă multe droguri. Probabil încearcă să uite [războiul], dar nu ajută — îi ia razna mintea. Au probleme psihologice, chiar dacă la suprafață par ‘ok’.” Iar impunitatea e palpabilă: „Parchetul parcă evită să deschidă dosare pe ‘SVOșnici’, de parcă li s-ar fi dat mână liberă.”

La un „apel” cu mai multe fete, unul dintre bărbați a răbufnit: „Le-am tăiat gâturile ucrainenilor, credeți că nu vi l-aș tăia și vouă?” Doar intervenția altui militar le-a salvat, timp în care femeile au fugit. În altă parte, „un soldat a alergat o fată prin apartament cu un cuțit, strigând: ‘Sunt obișnuit să omor.’” Veronika a ajuns ea însăși la urgențe „după ce un ‘SVOșnic’ m-a tras de păr până mi s-a rupt pielea scalpului. A trebuit să-mi pună copci.”

Tabloul se complică și mai rău: un „șofer de casă”, Yegor, își cumpără spray lacrimogen; poliția închide rețele întregi de bordeluri; zvonurile din „grupurile tematice” spun că ordinul de „curățire” ar veni „de sus”, pentru „igienizarea” orașului; altele câteva rămân — și ar fi ‘luate sub protecție’. „În ritmul ăsta, vor rămâne trei-patru, pe care poliția le va lua sub control”, aud fetele. Altele renunță „se fac stiliste de gene”, „se mărită”. Dar „munca pe cont propriu” e risc major, fără protecție.

În paralel, apare tentația „Luganskului”: „70.000 de ruble pe oră”, promite o „recrutoare”, „jumătate la fete”. Vin „sex-lucrătoare din toată Rusia” pentru „viață bună”. Acolo, explică Yegor, „dacă faci o greșeală, te împușcă. Nu există lege.” Fata se răzgândește în ultimul moment.

„Nu poți glumi. Un cuvânt greșit și te trezești cu cuțitul la gât.”

Natalia, trecută de 35 de ani, fără copii, lucrează din 2010, cu pauze. „Pe vremuri, pericolul venea de la infractori. Acum, de la ‘SVOșnici’. Plătesc, dar mintea le e frântă.” La Rostov, prietena ei a fost bătută aproape de moarte într-o saună, împreună cu alte fete. „Eu am avut noroc. Dar evit mereu clienții de pe front. Nu poți glumi: un cuvânt greșit și te trezești cu cuțitul la gât.”

Cea mai crudă frază din mărturia ei e de o sinceritate tăioasă:
„Din câți ‘SVOșnici’ am întâlnit, abia dacă vreunul a vrut cu adevărat să meargă la război. Mulți au spus că au fost forțați. Idealiști n-am văzut. Majoritatea au mers pentru bani. Iar banii par că vin ușor. Sau nu-i prețuiesc — nu știu. Tot ce câștigă din ucis aruncă aici în nimic: nu pe familie, nu pe viitor, ci pe prostituate, alcool și droguri. N-am ce să vorbesc cu ei. Nu le văd niciun viitor în ochi.”

Invaliditățile („fără mâini, fără picioare”) și rănile deschise devin parte din peisajul cotidian. „Vor sex, dar e greu — ce sex poți avea când n-ai picioare? Nu e o imagine ușor de uitat.” Între timp, poliția devine violentă cu femeile pentru a-și speria patronii să închidă bordelurile, însă „anumite saune” de la marginea orașului merg nestingherite „sub protecția poliției”. Unde mai rămân bordeluri, apare pază — uneori înarmată. „Poate vor rămâne doar clădiri blindate, ca niște închisori, cu pază și câini.”

Ce ne arată, de fapt, aceste două povești

1) Războiul exportă trauma înapoi acasă. Nu doar în PTSD clinic, ci în violence-as-a-service, manifestată asupra celor mai vulnerabile: femeile din sex-work. Într-un stat care criminalizează munca lor și le lipsește de protecție, ele devin, practic, ținte imobile.

2) Banii de război hrănesc o economie subterană instabilă. Compensațiile, primele, „bonusurile” alimentate de Kremlin creează o cerere de consum compulsiv — alcool, droguri, sex-work — care nu construiește nimic și nu se duce în familie sau economii, ci arde în uitare. E o spirală de entropie socială: bani → excese → violență → represiune → și mai multă precaritate. „Tot ce câștigă din ucis…” e mai mult decât o replică reușită; e un diagnostic social.

3) Impunitatea selectivă subminează chiar și „ordinea” mafioată. Cele două mărturii descriu o poliție care lovește femeile pentru a-și intimida patronii să închidă, dar „protejează” discret alte locuri. În același timp, „SVOșnicii” par a fi lăsați în pace: „li s-a dat mână liberă.” Rezultatul? Haos cu tentă instituțională — nu lege, ci jonglerie între „bătăi exemplare” jos și protecție sus.

4) Migrația sex-work-ului spre zone ocupate (Lugansk / Donbas) arată întrepătrunderea între front și „piața” civilă: tarife uriașe, risc extrem, zero stat de drept — „dacă faci o greșeală, te împușcă.” Tentant pentru cine e disperat, sinucigaș pentru cine pricepe regulile.

5) Durata. Poate cel mai tulburător detaliu: „Ei înșiși nu vorbesc despre sfârșitul războiului. Când i-am întrebat, au zis că o să dureze foarte mult.” Asta înseamnă normalizarea violenței, extinderea armelor în viața civilă, deprofesionalizarea și dezancorarea bărbaților tineri, care nu se vor vedea „angajați la fabrică” după 200.000 de ruble lunar „pe front”.

De ce contează asta și în afara Rusiei

Pentru că războiul schimbă țesătura socială din interior, iar indiferența față de sex-work și față de femeile vulnerabile e piatra de încercare a oricărei societăți. Dacă statul nu e în stare măcar să-și apere cetățenele de violența unor bărbați înarmați, cât valorează retorica patriotică?

Și pentru că „economia războiului” e, de fapt, o economie de pradă: culege bărbați tineri, îi trece prin moară, îi trimite înapoi cu traume, bani murdari și zero viitor — iar ei împrăștie distrugere în cercuri care altfel ar rămâne invizibile. Orice discuție serioasă despre „reintegrarea veteranilor” are sens doar într-un stat de drept funcțional. Rusia lui Putin pare opusul.

Câteva citate care spun totul (traduse integral)

• „Le-am tăiat gâturile ucrainenilor, credeți că nu vi l-aș tăia și vouă?” — un „SVOșnic”, în timpul unei „ședințe” cu trei femei, oprite din violență doar de intervenția altui militar.
• „Tot ce câștigă din ucis aruncă aici în nimic: nu pe familie, nu pe viitor, ci pe prostituate, alcool și droguri.” — Natalia, lucrătoare sexuală cu ~15 ani de experiență.
• „Dacă faci o greșeală, te împușcă. Nu există lege.” — avertismentul unui șofer originar din Donețk către o fată tentată să „lucreze” la Lugansk, unde „o oră e 70.000 de ruble”.
• „Poliția ne lovește ca să-și sperie patronii să închidă. Unele locuri le-au făcut praf sau le-au dat foc; alte saune, în afara orașului, merg liniștite ‘sub protecție’.” — Natalia.
• „Când se va termina războiul, ‘SVOșnicii’ se vor întoarce masiv, și asta va fi terifiant pentru ‘sferă’. Jumătate vor avea arme, sunt obișnuiți la 200.000 de ruble pe lună — cine mai merge ‘la fabrică’?” — Veronika.

Ce rămâne după ce „se stinge” războiul?

Dacă războiul lui Putin e o fabrică de violență, atunci post-războiul e distribuția acelei violențe înapoi în societate. Femeile din sex-work sunt primele care simt șocul — suferința devine monedă, „combatanții” sunt eroizați pe hârtie și intocabili în practică, iar statul șterge urmele prin „razie” într-o parte și „protecții” în alta.

„Eu mi-am făcut cursuri de stilist de gene și sper să plec.” „Viața mereu mă trage înapoi.” „Din asta trebuie să ieși.” — spune, când lucid, omul între două lumi care a prins cel mai bine esența poveștii. Nu e doar despre sex-work; e despre cum războiul îți învață societatea să plătească în avans, în bani, carne și frică.