Povestea sărbătorilor de iarnă din Neamț a cucerit Târgul de Turism (GALERIE FOTO)

Publicat: 12 nov. 2022, 13:00, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Povestea sărbătorilor de iarnă din Neamț a cucerit Târgul de Turism (GALERIE FOTO)

Povestea sărbătorilor de iarnă din Neamţ este prezentată la Târgul de Turism al României chiar precum în cărțile de povești! Standul, apreciat de reprezentanţii Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, și-a câștigat un loc aparte și în inimile vizitatorilor.  Care au reintrat, pe această cale, în frumoasele vremuri ale copilăriei – de oriunde ar fi aceasta!

Standul Consiliului Județean Neamț a ieșit din tipare în cadrul Târgului de Turism, ce se desfășoară din 10 noiembrie și până pe 15 noiembrie la Romexpo, în București. Toți cei care l-au vizitat s-au delectat cu preparate tradiționale și au fost introduși în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prin tradiții deosebite. Dar nu numai atât.

Povestea sărbătorilor de iarnă din Neamț la Târgul de Turism al României

Este vorba despre un spirit atât al tradiției românești, cât și al valorilor țării noastre, pe care acești oameni s-au străduit să îl transmită celor care mai cred în el. În acest sens, vă spun un „secret”: fiecare brad care face parte din decorul acestui stand are agățate în el nu globuri, ci bilețele pe care sunt înscrise valori precum credința, ori familia.

De fapt, și mai multe lucruri importante din viața noastră, precum jocul, bucuria, speranța, nădejde, credință, putere! Dar și denumiri de obiective turistice demne de văzut din Neamț. Nu în ultimul rând s-a atins și scopul de a fi prezent pe rețele sociale, standul fiind și extrem de „instagramabil”!

Am intrat în povestea sărbătorilor de iarnă din Neamț!

Recunosc că după ce am vizitat tot târgul – e drept anul acesta de mai mică amploare, dar cu oameni care au povești mari – am stat clipe bune la acest stand: „am intrat” în povestea Sărbătorilor de iarnă din Neamț! Ca un copil mare, fără să fi fost vreodată acolo! Motiv să vizitez cândva aceste locuri, așa cum cred că și alți vizitatori au simțit impulsul.

Este o tradiție pentru noi, cei de la Consiliul Județean Neamț, să participăm la acest eveniment, pentru că avem ce arăta publicului, invitaților noștri, turiștilor interesați de a ajunge în zona pe care o reprezentăm! Am adus la Târgul de Turism al României,  ajuns la a 46-a ediție, «Povestea sărbătorilor» de iarnă din județul Neamț, pentru că trăim într-o zonă cu tradiții, obiceiuri și atracții turistice unice. Este un loc binecuvântat, încărcat de spiritualitate, cu un bogat patrimoniu cultural și natural, cu peisaje minunate, cu o infrastructură de cazare bine pusă la punct, gazde primitoare și bucate savuroase. Sunt argumente cu care venim să convingem turiștii să își petreacă timpul liber și concediile la umbra muntelui sfânt Ceahlău, în liniștea mănăstirilor ori la poalele Cetății Neamț”, spune Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Nădejde, credință, putere!

Ionel Arsene mai evidențiază că „în standul nostru, accentul în zilele acestea la Târgul de Turism este pus pe felul în care se petrec în Neamț sărbătorile de iarnă. Într-un decor de poveste, cu sprijinul «Ansamblului Floricică de la Munte» al Centrului pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare», instituție finanțată de Consiliul Județean Neamț, prezentăm frumoasele obiceiuri de sfârșit de an, atât de așteptate de către cei care iubesc tradițiile! Suntem mândri că în județul Neamț datinile strămoșești se transmit din generație în generație, portul popular este păstrat cu sfințenie, bucatele sunt gustoase, iar colindele și urăturile răsună la fiecare casă de gospodar”.

Motto-ul central al standului celor din Neamț este „Nădejde, credință, putere!”. Îndrăznesc să spun că, dacă le avem pe acestea, putem răsturna munții.