Povestea trecerii de pietoni din Suceava care se oprește în zid

Publicat: 08 iun. 2021, 23:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Povestea trecerii de pietoni din Suceava care se oprește  în zid

Trecerea de pietoni care se opreşte într-un zid a apărut acum câteva zile în centrul orașului Suceava. Lucrarea a fost executată de o firmă care are contract cu Primăria Suceava.

Misiunea firmei era, de fapt, să mute respectiva trecere de pietoni, care a ajuns să se termine într-un zid anul trecut, după ce au fost refăcute trotuarele și scările din zonă. În schimb, angajații firmei au făcut trecerea de pietoni fix în același loc, spre nemulțumirea viceprimarului Lucian Harșovschi. Acesta a făcut publică situația pe pagina sa Facebook.

Întâmplător sau nu

Anul trecut modernizam ceea ce înseamnă pietonal în jurul Casei Cărții, iar prin modificările făcute, trecerea de pietoni trebuia mutată, întrucât, pe noua configurație a pietonalului se oprește într-un zid. Lucrările s-au terminat în iarnă, iar condițiile meteo nu au mai permis să fie aplicat un nou marcaj rutier. Întâmplător sau nu, “Doreii” care lucrează la marcaje rutiere au marcat trecerea de pietoni pe configurația veche, oprindu-se în zid”, a scris Harșovschi, potrivit Europa FM care a tratat acest subiect în emisiunea „Deșteptarea” .

Viceprimarul Lucian Harşovschi spune că i-a cerut constructorului să remedieze problema pe propria cheltuială.