Povestea unui oraș fantomă

Din diverse motive, unele de neînțeles, există localități în lume, poate înfloritoare, care sunt, la un moment dat, abandonate. Printre clădiri trainice sau maiestuoase, cresc, nestingherite, buruienile. Craco din Italia are aceeași soartă.

Craco. Oraș fantomă. Italia.

Un oraș fantomă! Parcă, de ce să nu recunosc, sună tentant. Pentru cineva căruia îi plac călătoriile. Și pentru cineva care are în vedere o poveste romantică. Și pentru cineva care e pasionat de istorie, dar are și curiozități mondene.

Orice loc din lume, ca, de altfel, orice om, are o poveste. Unele sunt plate, altele obișnuite, o altă parte dintre poveștile astea izbește până la calea sufletului. Poate că depinde și de ochiul și mintea celor care privesc, ascultă sau citesc povestea respectivă. Azi, pentru că tot e weekend, propun să pornim, numai imaginativ, deocamdată, că, practic, nu e chiar vreme de călătorii, spre o destinație fascinantă. Ciudată, șocantă, dar, da, și fascinantă. Cum am zis, deja, Craco, oraș fantomă din Italia. Ce e orașul fantomă? Un oraș care nu e – sau nu mai e – locuit. Au rămas clădirile, bisericile, străzile, copacii, tot ce era, dar oameni nu mai sunt. Și, cine știe, poate că, așa cum spune numele, or umbla, în crucea nopții și fantome pe acolo.

Povestea localității Craco este, aș zice, una fabuloasă. I s-au pus bazele înainte de anul 1000, cel mai probabil prin anii 600. A fost aleasă pentru asta o stâncă. La 400 de metri înălțime față de pământ. Lângă râul Cavone. Și, practic, casele s-au făcut în munte, fiind una cu el. Greu de imaginat acum câtă muncă și câtă sudoare au fost, ca să se construiască o localitate. La început, s-a numit Montedero, apoi Gracalum, numele de Craco primindu-l după anul 1200. În 1276, aici funcționa, cum nu prea era în multe locuri, o universitate. Populația era prosperă și depășise 2500 de suflete. S-au construit patru mari Pallazzo: Maronna, lângă turnul localității, Palazzo Grossi, vecin cu biserica, unde, trebuie precizat, mai există și acum o statuie a Fecioarei Maria, Palazzo Carbone și Palazzo Simonetti.

Craco a devenit municipalitate independentă, a fost ocupat de Napoleon, a fost devastat de briganzi. Da, ca peste tot prin lume, și peste Craco au trecut boli – ca ciuma neagră, lepra, frigurile – războaie, foamete, erezie, hoți, întregul ev mediu, cu problemele lui, ca pecinginea. Ba, și intemperii naturale. Nimic din toate astea, nu a distrus localitatea de pe stâncă. Nici măcar emigrarea masivă către America, țara tuturor posibilităților, de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu a afectat prea tare localitatea. Dar, cum natura e mereu mai puternică decât omul, și în cazul localității Craco și-a spus cuvântul. Întâi a fost, în 1963, o alunecare de teren – iarna, în ianuarie, noaptea, ca hoții, cum ar veni, când oamenii au văzut că le pleacă locuințele din loc – apoi, în 1972 o inundație devastatoare, chiar dacă orașul era situat mai sus, ca, în 1980 să culmineze cu un cutremur puternic. Și, unde n-a reușit omul, a rezolvat natura.

După aceste evenimente naturale, Craco a început să fie abandonat. Încet, încet, toți cei peste 3000 de locuitori au plecat. Unii destul de târziu. După 1990. Nu puteau să plece și să-și lase rostul de izbeliște. Cei mai în vârstă chiar spuneau că așteaptă moartea la Craco, orașul unde au și trăit. Cum s-a întâmplat și la noi, la Plăiețu, o localitate din Prahova, de unde oamenii au fost strămutați, ca să lase locul unui lac de acumulare. Sigur, casele de acolo, de la Craco – în fapt, acum, niște dărăpănături – încă aparțin proprietarilor. Statul italian nu a oferit nicio compensație pentru strămutarea altundeva a oamenilor de la Craco. Ei s-au descurcat pe cont propriu.

Oraș locuit doar în filme

Acum, doar păsările cerului, caprele din localitățile vecine și șerpii mai hălăduie pe aici. Nici copii, nici bătrâni, nici tineri nu mai locuiesc la Craco. Piața e goală, cofetăria cu cele mai bune prăjituri din Italia, cum spun bătrânii care au locuit la Craco, așișderea, palatele, restaurantul cu grătar, unde nemții, în timpul celui de-al doilea război mondial se delectau cu fripturi savuroase, biserica la fel. Viața fără oameni. Și e crunt să vezi în altarul sfântului locaș cum buruienile au crescut nestăvilite. Culmea ironiei naturii – sau, poate că nu – e că, acum, în cea mai bună stare se află cea mai veche clădire construită aici.

Locul este folosit pentru filmări în diverse pelicule. „Saving Grace”, cu Tom Conti a fost filmat aici, prin anii ̕80. Desigur, nu este singurul film. Mel Gibson, Richard Gere, alți actori de marcă au fost aici și au filmat „Patimile lui Hristos”, „Regele David”, „Quantum of Solace”, „Hristos s-a oprit la Eboli” și „Soarele strălucește și noaptea” de Paolo și Vittorio Taviani.

În Craco, din mai până în octombrie, au loc șase festivaluri. Unul dintre ele o omagiază pe Fecioara Mariaa, a cărei statuie există încă în biserica din orașul fantomă. În restul timpului, turiștii pot să viziteze orașul abandonat și alte obiective din jur. Craco se află la 40 de kilometri de Golful Taranto, este parte a provinciei Matera și a regiunii Basilicata. Turiștii vin de peste tot, din lume, ca să vadă orașul fantomă. Se poate și pe cont propriu, și cu ghid. Și, Craco, la multe sute de ani de la înființare, spune încă povești fabuloase.