Pradă de război. Rușii au furat tractoare de la ucraineni, dar nu le pot folosi. Ce s-a întâmplat

Publicat: 02 mai 2022, 16:45, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Pradă de război. Rușii au furat tractoare de la ucraineni, dar nu le pot folosi. Ce s-a întâmplat

Trupele ruse au furat cam tot ce s-a putut de la ucraineni, de la cereale și vin aflate pe vasele din porturi și până la utilaje agricole de la fermieri. Dacă cu vinul a fost mai ușor și n-au fost probleme, în cazul tractoarelor și combinelor s-au trezit că nu le pot folosi, pentru că dealerii le-au blocat de la distanță.

S-a întâmplat la Mariupol, unde soldații ruși au furat utilaje agricole în valoare de circa cinci milioane de dolari, după ce au dat „spargerea” la un dealer din oraş, potrivit CNN, preluat de observatornews.

Toată treaba s-ar fi derulat în felul următor, o parte din soldați au luat utilajele agricole dimineaţa, iar alţii au venit seara pentru a pune mâna pe ce mai rămăsese. S-au dat de gol pentru că au folosit un camion militar pe care era inscripţionat simbolul „Z”, potrivit unei surse ucrainene. Efortul a fost în zadar, însă.

Tractoarele şi combinele au ajuns în Cecenia, dar acolo ruşii şi-au dat seama că nu le pot folosi deloc, pentru că utilajele au fost blocate de la distanţă de dealer. Acum, „prada” stă depozitată lângă o fermă din Groznîi.

„Chiar dacă vând maşinile de recoltat drept piese de schimb, vor câştiga nişte bani”, a declarat un ucrainean sub protecţia anonimatului.