Prefecții, în vizorul Guvernului. Ce pregătește Executivul

Publicat: 04 ian. 2024, 09:22, de Victor Scarlat, în ESENȚIAL , ? cititori
Prefecții, în vizorul Guvernului. Ce pregătește Executivul

Astăzi, are loc prima ședință de Guvern din 2024, iar pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de legi și hotărâri de Guvern, care vizează, printre altele, eliberări sau numiri de prefecți și/sau subprefecți.

Pe lista proiectelor de legi dezbătute se află și cea cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de pașapoarte şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

De asemenea, agenda mai include un proiect de HG privind eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți. Nu în ultimul rând, va fi prezentată o analiză referitoare la Memorandumul având ca temă „Majorarea limitelor de credite de angajament aprobate pe luna ianuarie 2024 pentru Ministerul Justiției”.

În același timp, va fi supus atenției și un Memorandum având ca temă „Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Măsuri privind negocierea contractelor de mandat ale membrilor consiliului de administrație sau, după caz, consiliului de supraveghere şi directoratului întreprinderilor publice, sub aspectul clauzelor arbitrale (compromisorii)”.