Prefectul Capitalei: Serviciile de salubritate din Sectorul 1 trebuie să continue indiferent de care parte din conflict are dreptate

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții primăriei Sectorului 1 din Capitală și cei ai operatorului de salubritate Romprest. Discuțiile au fost menite să deblocheze situația din Sector, în sensul continuării serviciilor de salubritate pentru a nu pune în pericol sănătatea locuitorilor.

Din păcate, nu s-a aflat nimic nou. Prefectul a declarat după întâlnire, pentru AGERPRES, că între Primăria Sectorului 1 şi compania Romprest există un diferend comercial și că indiferent de acesta trebuie asigurată continuitatea salubrizării.

„Romprest reclamă că nu a primit banii pentru facturile emise, drept pentru care nu poate să plătească la rândul lui (la staţiile de sortare – n.r.), iar Primăria spune că nu s-au livrat serviciile sau că sunt mult prea scumpe pentru ceea ce se face pe teren şi că nu s-a demonstrat că acele servicii au fost efectuate. E un diferend comercial acolo. Plecând de la acest lucru, trebuie asigurată continuitatea serviciului, în sensul de a permite prestatorului să funcţioneze în continuare şi să nu existe blocaje acolo, în acelaşi timp fără a recunoaşte dreptul vreunuia sau faptul că unul dintre ei are sau nu dreptate şi fără a modifica clauzele contractuale în acest moment. Dacă părţile vor decide să facă asta, se poate, dar numai după o negociere, până atunci trebuie găsită o soluţie temporară, care să ridice un pic presiunea, să spunem, de pe una sau de pe ambele părţi”, a spus Alin Stoica.

El a menţionat că aşteaptă răspunsuri de la Primăria Sectorului 1 şi Romprest privind propunerea pe care a formulat-o pentru a se asigura continuitatea serviciului de salubrizare.

Alin Stoica a menţionat că propunerea nu este neapărat a sa, ci el doar a formulat-o, însă aceasta a reieşit din discuţiile avute cu reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 şi ai Romprest, ce au avut loc, marţi, la Prefectura Capitalei.

El a reiterat că ambele părţi sunt de acord să facă eforturi pentru asigurarea continuităţii serviciului de salubritate.

Alin Stoica a informat că miercuri va lua o decizie privind cererea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 1 de a fi de acord cu declararea stării de alertă în această zonă administrativă având în vedere problema gunoaielor. Declararea stării de alertă este însă un proces complicat și care nu are îndeplinit, în prezent, premisele pentru pronunțare, cum ar fi existența unei stări de fapt ce nu poate fi evitată sau rezolvată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...