Pregătiți-vă pentru Fidelis, programul lunii iunie. Ce dobânzi sunt comparativ cu luna precedentă
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/Fidelis.jpg)
O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis este anunțată de Ministerul Finanţelor (MF). Programul începe la data de 6 iunie şi se încheie pe 16 iunie. Premieră: donatorii de sânge pot cumpără titluri cu scadență la doi ani, se arată într-un comunicat al MF.
Titlurile de stat Fidelis sunt instrumente neimpozabile, tranzacționate la Bursa de Valori București. Dobânzile sunt de până la 8,35% în lei și 6,5% în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro, iar valoarea nominal a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro,
Valorile dobânzilor în lei
8,35% cu scadență la 2 ani, pentru donatorii de sânge;
7,35% cu scadență la 2 ani;
7,70% cu scadență la 4 ani;
7,95% cu scadență la 6 ani.
Valorile dobânzilor în euro
3,90% cu scadență la 2 ani;
5,60% cu scadență la 5 ani;
6,50% cu scadență la 7 ani.
În ceea ce privește emisiunea Fidelis din luna mai, dobânzile au fost pentru lei: 6,75% pe 1 an, 7,4% pe trei ani, 7,8% pe 5 ani. În euro, dobânda pe 2 ani a fost de 3,85% și de 6,25% pe an pentru cea pe 7 ani.
- Suma investită se rambursează la scadență după 1 an, 3 ani și 5 ani pentru emisiunile în Lei, după 1 an pentru emisiunea în Lei dedicata donatorilor de sânge și după 2 ani și 7 ani pentru emisiunile în Euro;
- Prețul titlurilor de stat este de 100 Lei/ titlu de stat pentru emisiunile în Lei și 100 Euro/ titlu de stat pentru emisiunile în Euro;
- Valoarea minimă a unei subscrieri este de 5.000 Lei pentru emisiunile în Lei la 1 an, 3 ani și 5 ani, 500 Lei pentru emisiunea în Lei la 1 an dedicata donatorilor de sânge și 1000 EUR pentru emisiunile în EUR la 2 ani și 7 ani;
- Valoarea maximă a subscrierilor efectuate per investitor în cadrul emisiunii în Lei la 1 an dedicată donatorilor de sânge este de 100.000 Lei , reprezentând contravaloarea unui număr de maxim 1.000 titluri de stat denominate în Lei la prețul de emisiune.
Condiții pentru donatorii de sânge
Donatorii de sânge eligibili sunt cei care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2025. Ei beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Noua structură a programului FIDELIS, împreună cu programul Tezaur, care include maturități de 1, 3 și 5 ani, oferă investitorilor și celor care doresc să economisească prin titluri de stat întreaga paletă de maturități, de la 1 la 7 ani, cu opțiuni atât în moneda națională, cât și în euro.
Cele patru ediții Fidelis din 2025 Ministerul Finanțelor a atras 9,2 mld. lei de la investitorii de retail prin 98.000 de ordine de subscriere.
Diferenţa principală între Fidelis şi Tezaur
Fidelis ajunge la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), acolo unde oricine poate tranzacționa atunci când are nevoie de bani, iar pentru cea de-a doua opţiune de răscumpărare aduce anularea dobânzii cuvenite până la data respectivă.