Premieră în ultimii 50 de ani: Trei pui de urs născuţi în Pirinei

Trei pui de urs născuţi în această iarnă au fost zăriţi în Bearn (Pirinei, sud-vest), o premieră în ultimii 50 de ani, într-o zonă geografică în care urşii sunt rari, au anunţat joi asociaţiile care se ocupă cu protejarea acestor animale, potrivit AFP.

Este încurajator. În general avem trei urşi născuţi în fiecare an, dar nu în Bearn, unde există doar două femele eliberate în 2018 în Valea Aspe şi trei masculi, de ambele părţi ale graniţei cu Spania”, a declarat Alain Reynes, directorul asociaţiei Pays de l’ours-Adet. „În acest an putem spera la cincisprezece pui„, explică el. Dintre cei 16 pui născuţi în 2020 în Pirinei, patru au murit.

Specia pe cale de dispariție

Rata mortalităţii puilor este ridicată în primul an de viaţă. Aceştia cântăresc doar 300 de grame la naştere şi ajung la 3-5 kilograme în această perioadă a anului. În 2020, 64 de urşi au fost detectaţi de echipele de monitorizare, număr din care trebuie scăzuţi patru pui dispăruţi şi trei urşi adulţi ucişi de om, unul în Franţa şi doi în Spania.

„Chiar dacă aceste naşteri nu sunt suficiente pentru a restabili o populaţie viabilă, este o veste excelentă, care ne dă speranţă pentru viitorul speciei în Pirinei”, au subliniat asociaţiile care apără prezenţa ursului în masiv.

În 1996, Franţa a iniţiat un proces de salvare a ursului brun de Pirinei, specia fiind pe cale de dispariţie, prin eliberarea unor urşi din Slovenia, care s-au adaptat bine la noul lor mediu

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cheltuielile cu salariile, bonusurile și indemnizațiile de la CE Valea Jiului...

Complexul Energetic Valea Jiului a devenit operațional din luna octombrie 2023, prin preluarea activelor importante de la Complexul Energetic Hunedoara. Cheltuielile Complexului Energetic Valea...
Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...