Premierul Ciucă a discutat cu reprezentanţii COSR despre pregătirile pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Paris

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu şi secretarul general George Boroi, context în care aceştia au prezentat stadiul pregătirilor pentru organizarea calificării şi participării sportivilor români la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, în 2024.

Premierul a transmis întregul sprijin al Guvernului astfel încât sportivii români şi personalul tehnic să aibă condiţii optime de pregătire, precizează un comunicat transmis de Executiv.

„Fiind un an preolimpic, eforturile noastre trebuie concentrate şi mobilizate astfel încât, pe de o parte, să putem avea o delegaţie sportivă cât mai numeroasă la Paris, dar să creştem cât mai mult şansele de a obţine performanţă, adică medalii pentru România”, a declarat prim-ministrul, citat în comunicat.


În cadrul întrevederii, conducerea COSR a prezentat calendarul competiţiilor de calificare din acest an, inclusiv participarea sportivilor români la Jocurile Europene Cracovia-Maloposka, organizate în Polonia, în perioada iunie-iulie, la care vor participa peste 150 de sportivi.

Totodată, a fost prezentat stadiul proiectului modernizării Centrului Olimpic de la Izvorani, cu finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, care va avea capacitatea de a oferi anual o bază de pregătire la standarde internaţionale pentru mii de sportivi de performanţă, din peste 20 de discipline olimpice şi neolimpice, se mai arată în comunicatul amintit. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Caracatița uriașă a intereselor baronului PSD Horia Teodorescu îngroapă Tulcea în gunoaie

Un document exploziv ajuns la mai multe instituții de forță ale statului scoate în evidență uriașa caracatiță a intereselor țesută de baronul PSD de...

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...