Premierul Ciucă s-a întâlnit cu președintele Confederației Elvețiene Ignazio Cassis

Publicat: 12 dec. 2022, 22:49, de Victor Scarlat, în POLITICĂ , ? cititori
Premierul Ciucă s-a întâlnit cu președintele Confederației Elvețiene Ignazio Cassis
Ignazio Cassis si Nicolae Ciuca

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, aflat în vizită oficială în România, principalele teme abordate în cadrul discuţiilor fiind aprofundarea cooperării bilaterale, cadrul relaţiilor dintre UE şi Confederaţia Elveţiană, evaluarea situaţiei de securitate de pe frontul estic, sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, precum şi cooperarea româno-elveţiană în plan multilateral.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a transmis aprecieri deosebite pentru contribuţia activă şi consistentă a Confederaţiei Elveţiene şi a salutat semnarea Acordului-cadru bilateral privind operaţionalizarea celei de-a doua contribuţii financiare elveţiene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în UE, prin care România va beneficia de sprijin pentru proiecte in valoare de 221,5 milioane de franci elveţieni.

Totodată, şeful Executivului a remarcat consistenţa şi ritmul dinamic al dialogului bilateral româno-elveţian, evidenţiind potenţialul major de aprofundare a cooperării bilaterale sectoriale în multiple domenii, precum securitatea cibernetică, digitalizarea, cercetarea şi inovarea, energie.

„Insistând pe stimularea investiţiilor şi pe promovarea parteneriatelor business-to-business, premierul României a subliniat dinamica investiţiilor străine directe în ţara noastră, care a înregistrat o creştere de aproape 50%”, se arată în comunicat.

Din perspectiva agendei de securitate regională, premierul Ciucă a prezentat măsurile multidimensionale de sprijin pe care România le acordă Ucrainei şi Republicii Moldova, afectate de războiul declanşat de Rusia.

„Sprijinul consistent al României a inclus atât facilitarea tranzitului exporturilor de cereale ucrainene cât şi asigurarea a 90 la sută din necesarul de energie pentru Republica Moldova”, se evidenţiază în comunicat.

În context, prim-ministrul român a exprimat aprecieri deosebite pentru angajamentul activ al Confederaţiei Elveţiene în sprijinirea Ucrainei. Totodată, a evidenţiat caracterul strategic al menţinerii solidarităţii Elveţiei cu Republica Moldova, prin asigurarea de sprijin financiar de urgenţă.

Nu în ultimul rând, Nicolae Ciucă a transmis felicitări şi a asigurat de sprijinul României pentru exercitarea în premieră de către Confederaţia Elveţiană a mandatului de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2023-2024.