Premiul Saharov 2020 acordat opoziției din Belarus

Publicat: 22 oct. 2020, 18:00, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE , ? cititori
Premiul Saharov 2020 acordat opoziției din Belarus
Opoziția democratică din Belarus a primit Premiul Saharov 2020 pentru libertatea de gândire, a anunțat astăzi Președintele Parlamentului European, David Sassoli, la Bruxelles.

Opoziția democratică din Belarus a primit Premiul Saharov 2020 pentru libertatea de gândire, a anunțat astăzi Președintele Parlamentului European, David Sassoli, la Bruxelles.

„Permiteți-mi să-i felicit pe reprezentanții opoziției din Belarus pentru curajul, reziliența și hotărârea acestora. S-au ridicat și rezistă ferm în fața unui adversar mult mai puternic. Cu toate acestea, ei au de partea lor ceva ce nu poate fi înfrânt niciodată de către o forță brută: adevărul. Prin urmare, mesajul meu pentru voi, stimați laureați, este de a rămâne puternici și de a nu renunța la lupta voastră. Reamintiți-vă că suntem de partea voastră”, a afirmat Președintele Sassoli.

Opoziția democratică din Belarus este reprezentată de Consiliul de coordonare, de o organizație intitulată Inițiativa femeilor curajoase, precum și de personalități politice și reprezentanți ai societății civile.

Belarus se află în plină criză politică după alegerile prezidențiale din 9 august, care au condus la o revoltă împotriva președintelui autoritar Aleksandr Lukașenko, la care regimul autoritar de la Minsk a răspuns cu represiuni brutale.

Ceremonia de decernare a Premiului Saharov va avea loc pe data de 16 decembrie, anul acesta.

Ieri, Parlamentul European a făcut noi recomandări de revizuire a relațiilor dintre UE și Belarus.