Președintele Israelului, în Parlament: România este un adevărat prieten al poporului evreu şi al Israelului în lupta împotriva antisemitismului

Publicat: 09 iun. 2021, 13:49, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Președintele Israelului, în Parlament: România este un adevărat prieten al poporului evreu şi al Israelului în lupta împotriva antisemitismului

Președintele Israelului, Reuven Rivlin, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului de la București că România este un stat prieten al poporului evreu și al Israelului în lupta cu antisemitismul.

 „România este un adevărat prieten al poporului evreu şi al Israelului, stat evreiesc şi democratic, în care tot cetăţenii sunt egali în drepturile lor”, a declarat președintele Israelului.

Referindu-se la situația de securitate din Orientul Mijlociu, Reuven Rivlin, a susținut că Israelul ”acceptă critica la obiect”, dar nu poate accepta ”încercările de subminare şi de şubrezire a dreptului nostru de existenţă prin uz ilicit de mijloace violente şi exploatând legislaţia internaţională, interpretată de parcă ar permite lovirea în Israel”.

Reuven Rivlin: Nu avem niciun război cu Islamul sau cu popoarele arabe din Orientul Mijlociu sau din toată lumea

 „Nu avem niciun război cu Islamul sau cu popoarele arabe din Orientul Mijlociu sau din toată lumea. Noi luptăm, într-adevăr, cu forţele întunecate, care încearcă să impună teroare şi să extermine pe oricine se opune lor şi, în special, Statul Israel şi locuitorii săi.”

„Regimul terorist iranian şi colaboratorii săi din Liban şi din Gaza se străduiesc să submineze însăşi existenţa noastră iar Israelul are dreptul şi datoria, aş zice eu, de a-şi apăra cetăţenii, să-şi apere cetăţenii de ameninţare nucleară, de atacuri cu rachete, de ameninţare cu teroare”, a mai spus președintele Israelului.