Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri la şedinţa de Guvern

Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri la şedinţa de Guvern. În cadrul discuțiilor se va vorbi despre proiectul „România Educată”.

„Preşedintele participă mâine la şedinţa de Guvern, la ora 13.00, tema, România Educată”, a anunţat, marţi, premierul florin Cîţu.

După ce preşedintele Klaus Iohannis a finalizat consultările pe tema acestui proiect a anuţat că Guvernul îşi va asuma proiectul printr-un memorandum care va fi adoptat într-o şedinţă de Guvern.

„În urma discuţiilor din aceste zile, au reieşit o serie de lucruri importante. În primul rând, Coaliţia de guvernare şi-a exprimat susţinerea pentru proiect şi chiar săptămâna viitoare Guvernul României îşi va asuma, prin memorandum, ţintele şi obiectivele „României Educate”, urmând să stabilească un plan clar de acţiune, cu responsabili şi termene, pentru implementare. Am apreciat, totodată, deschiderea membrilor Parlamentului, inclusiv a celor din opoziţie, pentru a colabora la transpunerea legislativă a proiectului. Educaţia trebuie să fie baza noastră comună de construcţie şi să nu mai aibă culoare politică. Românii aşteaptă consens pe astfel de teme esenţiale pentru viitorul ţării noastre şi, din păcate, ceea ce am văzut de prea mulţi ani au fost lupte politice sterile, care au afectat inclusiv educaţia. Nu mai putem continua aşa, dacă vrem ca România să avanseze şi să se dezvolte. Aşadar, în cel mai scurt timp, se va constitui un grup de lucru transpartinic pentru a construi cadrul legislativ care să permită implementarea proiectului. Parlamentul trebuie să fie un pilon central al procesului de reformă a sistemului de educaţie şi, prin această asumare, poate reda încrederea românilor în aleşii săi”, a afirmat şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută miercurea trecută la Palatul Cotroceni.

Mai multe articole...

1 COMENTARIU

  1. guvernul României este condus de gruparea teroristă dovedită UDMR.toate cererile mafiei au fost satisfăcute.o tara fara justiție,singura din lume,cu un grup organizat criminal ccr,cu un guvernator Isărescu turnător distrugător de bănci românești și speculator pe curs,cu creșteri de prețuri aberante,jaf,sfidare la adresa celor care au ieșit în stradă, jandarmerie criminala, instituții ale statului paralizate.pensii speciale de miliarde.asta este tara celui mai incompetent președinte din istorie.s-au cățărat pe protestele oamenilor și cred că pot să-i sfideze acum.vor avea surprize

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole