Președintele PNL București Hubert Thuma vine cu suflu nou și cu soluții pentru Capitală

Publicat: 10 apr. 2023, 19:12, de Simona Tanasescu, în POLITICĂ , ? cititori
<strong>Președintele PNL București Hubert Thuma vine cu suflu nou și cu soluții pentru Capitală</strong>
Sursă( Instagram )

Noul președinte interimar al PNL București, Hubert Thuma, este încrezător că va găsi soluții la problemele acute ale Capitalei. Venit la conducerea liberală a Bucureștiului după o lungă perioadă de apatie, Hubert Thuma aduce un suflu nou și o doză necesară de entuziasm.

În cadrul Biroului Politic Național al PNL s-a stabilit ca în perioada următoare, până la maximum 90 de zile, în locul lui Ciprian Ciucu care a demisionat, să preia conducerea interimară, să pregătească și să desfășoare alegerile la nivelul filialei București, Hubert Thuma.

Noul președinte interimar al PNL București se arată încrezător că va reuși să urnească lucrurile în ceea ce privește problemele acute ale Capitalei, unde nu s-a mișcat nimic de prea mult timp. Cu entuziasm, dar și cu o asumare caracteristică unui om politic responsabil, Hubert Thuma se bazează și pe ajutorul echipei din jurul său.

“E zi de sărbătoare, dar problemele Bucureștiului sunt arzătoare. Nu prea avem timp de relaxare. Astăzi, în calitate de președinte interimar PNL București, am avut o primă ședință cu președinții de filială de sector. Am pus pe hârtie toate problemele actuale din Capitală și am conturat o strategie. Sugestii? Critici? Citesc, ascult și țin cont de tot ce vine din partea dumneavoastră. Dezvoltarea regiunii București – Ilfov este o prioritate pentru noi” a spus Hubert Thuma, într-o postare făcută pe Instagram.

Faptul că noua conducere a PNL București, fie ea și interimară, este deschisă la un dialog cu cetățenii pentru a pătrunde mai bine în miezul problemelor Capitalei, este deja un semn foarte bun. Ne-am dori cât mai mulți politicieni cu o asemenea atitudine, asumare și responsabilitate.