Președintele Ucrainei: „Indiferent ce se va întâmpla, ne vom proteja ţara frumoasă

Publicat: 20 feb. 2022, 00:03, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Președintele Ucrainei: „Indiferent ce se va întâmpla, ne vom proteja ţara frumoasă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus, sâmbătă, o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, într-un moment în care temerile unei invazii a Ucrainei de către Rusia sunt din ce în ce mai mari.

Nu ştiu ce vrea preşedintele Rusiei. De aceea, propun să ne întâlnim”, a spus Zelenski la conferinţa de securitate de la Munchen, potrivit Le Figaro. Volodimir Zelenski a solicitat, la Munchen, un calendar “clar şi realizabil” de aderare a Ucrainei la NATO, el menţionând că Occidentul trebuie să susţină Ucraina şi capacităţiile acesteia de apărare.

De asemenea, Zelenski a cerut ca Vestul să nu fie blând cu Rusia şi să îi acorde Ucrainei garanţii de securitate şi pace. “Indiferent ce se va întâmpla, ne vom proteja ţara frumoasă”, a afirmat Zelenski. Preşedintele american, Joe Biden, a declarat vineri că este „convins” că omologul său rus, Vladimir Putin, „a luat decizia” de a invada Ucraina, adăugând că, totuşi, „nu este prea târziu” pentru diplomaţie, notează AFP.

Cronica întâlnirilor „eșuate”

O tentativă a mediatorilor internaţionali de a organiza o întâlnire între reprezentanţi ai Ucrainei şi ai Rusiei cu privire la situaţia actuală a eşuat, sâmbătă, delegaţia Rusiei lipsind la apel, relatează cnn.com. Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc sub auspiciile Trilateral Contact Group pentru Ucraina, prezidat de un reprezentantt al OSCE, ambasadorul Mikko Kinnunen. “Din nefericire şi în ciuda deteriorării situaţiei în conflictul legat de estul Ucrainei, unii participanţii au pus precondiţii politice pentru a participa.

Drept urmare, întâlnirea nu a avut loc. Regret acest lucru, mai ales pentru că suntt convins că în special într-o astfel de situaţie trebuie folosită orice oportunitate pentru a detensiona lucrurile şi a reduce riscul unor consecinţe nedorite. De trei zile observăm o escaladare îngrijorătoare a situaţiei, innclusiv activităţi militare şi o retorică provocatoare”, a declarat Kinnunen.

În aprilie anul trecut, preşedintele Ucrainei declara că i-a ordonat şefului cancelariei sale, Andrii Iermak, să contacteze Moscova în vederea organizării unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin. În timp ce Zelenski sugera ca loc de întâlnire cu Putin „oriunde în zona conflictului din Donbas”, Kremlinul declara că şeful statului ucrainean este binevenit la Moscova. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, spunea la acel moment că el nu ştie dacă Vladimir Putin este dispus să se întâlnească cu Volodimir Zelenski oriunde altundeva decât la Moscova, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse TASS.

În ianuarie, Volodimir Zelenski propunea iarăși o întâlnire, de data aceasta sub forma unui summit în „format Normandia”, cu Rusia, Franţa şi Germania, pentru „a pune capăt conflictului” cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei.