Prețul grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani

Preţul grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat marţi la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani, din cauza situaţiei culturii de iarnă din Statele Unite ale Americii, ceea ce a sporit temerile privind livrările globale, pe fondul majorării cererii pe plan internaţional. Şi cotaţiile la porumb şi la soia au urcat marţi.

La Bursa de Cereale de la Chicago (CBOT), contractul de referinţă pentru grâu s-a apreciat cu 0,8%, până la 8,03 dolari per bushel, după ce atinsese anterior 8,07 dolari per bushel, cel mai ridicat preţ din decembrie 2012. Luni, creşterea a fost de 3,2%, informează datele CNBC, citate de Agerpres.

Cotaţiile futures la porumb au urcat cu 0,3%, la 5,80 dolari per bushel, iar la soia boabe contractul de referinţă a crescut cu 0,5%, la 12,54 dolari per bushel.

Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Paris au crescut la nivelul record de 296,75 euro pe tonă (343,96 dolari pe tonă).

Departamentul american al Agriculturii (USDA) a apreciat că 45% din cultura de iarnă de grâu este într-o situaţie „bună spre excelent”, cu trei puncte procentuale sub estimările analiştilor.

„Există temeri privind viitoarea cultură de grâu, într-un moment în care stocurile globale sunt deja la un nivel scăzut, iar cererea este solidă. Este o combinaţie destul de explozivă”, a apreciat un trader european.

Având în vedere că grâul este materia primă pentru orice, de la baghetele din Franţa şi până la tăiţeii din Asia, cotaţiile la grâu au un impact mai direct asupra consumatorilor spre deosebire de alte culturi, precum porumb sau soia boabe, care sunt folosite în principal ca nutreţ pentru animale.

„Preţurile la grâu nu vor scădea considerabil în viitorul apropiat. De fapt, preţurile cresc sub toate aspectele, ceea ce face imposibilă trecerea la diferiţi furnizori”, se arată într-un raport al analiştilor Commerzbank.

Cele mai recente date oficiale ale Comisiei Europene arată că vânzările de grâu ale UE se ridicau, la finele lunii octombrie, la nouă milioane de tone, însă aceste cifre nu includ şi datele cu privire la exporturile Franţei, unul din cei mai mari vânzători de grâu din blocul comunitar. La rândul său, guvernul american se aşteaptă ca în sezonul actual, care se va încheia în luna iunie 2022, UE să exporte 35,5 milioane de tone de grâu, devansând Rusia în calitate de cel mai mare exportator mondial.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...