Prețul la rapiță bate record după record

Publicat: 01 oct. 2021, 18:49, de Viorela Pitulice, în Ultimă oră , ? cititori
Prețul la rapiță bate record după record

Prețul la rapiță bate record după record, pe fondul cererii crescute și a scumpirii biocarburanților. Pe piața europeană, cursul la rapiță s-a majorat spre sfârșitul lunii septembrie până la 640 de euro pe tonă, nivel nemaiîntâlnit până acum, existând toate șansele se se mențină pe acest trend. De altfel, într-o singură lună, pe Euronext prețul a sărit de la 574 euro pe tonă la 640 euro pe tonă pentru contractele cu scadență în noiembrie.

Analiștii sunt de părere că printre cauzele care au dus la această situație se află și recolta mai mică cu până la 30% din cauza secetei în Canada, principalul exportator de rapiță pe plan mondial, ceea ce afectează serios statele care importă în mod obișnuit rapiță pentru producția de ulei.

În ceea ce privește Europa, recolta a fost întârziată, în 2021, în marile bazine agricole – Europa de Vest și Marea Neagră, în condițiile în care stocurile de semințe, dar și cele de ulei sunt reduse.

Cantitățile disponibile pe piață sunt cu atât mai mici, cu cât mulți procesatori sunt deja acoperiți după ce s-au aprovizionat pentru o bună periodă a anului.Așa că nici nu mai miră pe nimeni faptul că prețurile pentru luna septembrie sunt atât de ridicate.

Mai puțin ulei de palmier

Nu în ultimul rând, a contat și scăderea puternică a producției de ulei de palmier în Asia de Sud-Est, în mod particular în Malaezia, din cauza lipsei de muncitori, ceea ce a condus la constituirea unor stocuri mondiale foarte mici și prețuri ridicate care le-au antrenat și pe cele de la rapiță.

De asemenea, prețul la biodiesel a explodat din cauza problemelor apărute în Germania la uzinele de producție a catalizatorilor de biodiesel. De altfel, nu doar în Germania, ci și în Franța sau Polonia fabricile de biodiesel și-au încetinit activitatea.    

Producții bune, în România

România se numără printre cei mai mari producători de rapiță la nivel european, alături de Franța, Germania și Polonia. Rapița este una dintre culturile cele mai profitabile pentru fermierii români în anii în care nu este secetă.

2021 a fost un an bun cu o producție totală de 1,3 milioane tone, mult mai mare decât cea din 2020 – 727 000 tone, dar mai mică totuși față de 2017 și 2018, când se ajungea la 1,6 mil tone. În același timp, a fost atinsă și cea mai mare productie medie (3.022 kg/ha) la hectar din 2007 și până în prezent, potrivit datelor Ministerul Agriculturii.

Producția de rapiță estimată pentru Europa pentru acest an se ridică la 18,5 mil. tone, față de 17,5 milioane tone, în 2020.