Prețul mașinilor second-hand explodează în România

Publicat: 19 iul. 2023, 21:47, de Cristian Căliman, în Auto , ? cititori
Prețul mașinilor second-hand explodează în România
Sursa foto: Pixabay.com

Prețul mediu de vânzare al mașinilor second hand a înregistrat, în acest an, în România, o creștere de 17% față de 2022, ajungând la peste 12.800 de euro, conform unei analizei de piață.

Preferințele românilor pentru mașinile second-hand sunt în ordinea: Volkswagen, BMW, Audi, Renault și Mercedes, urmate de Ford și Skoda. În 2023, se remarcă o creștere a interesului pentru mașinile cu motorizare pe benzină, în detrimentul celor diesel, spre deosebire de anii anteriori, potrivit stiripesurse.ro.

În perioada mai-iunie, din volumul total de mașini tranzacționate și înmatriculate, două treimi (45.000 de autoturisme) au fost mașini rulate, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut.

Specialiștii estimează că românii schimbă cel mai frecvent mașina în intervalul de 150.000 – 200.000 de kilometri parcurși. Aceste estimări au fost făcute pe baza analizei a 645.000 de autoturisme rulate fabricate între 2010 și 2023 și listate pentru vânzare în ultimii cinci ani.

Un număr tot mai mare de români aleg SUV-uri (Sport Utility Vehicle) la cumpărarea mașinilor second-hand, iar Ford Kuga și Audi Q5 se află în topul preferințelor. Mașinile Dacia sunt preferate mai mult pentru achiziționarea ca noi.

Pe piața mașinilor second-hand, Dacia Duster are vânzări mai bune decât Dacia Logan. De asemenea, SUV-urile de la Hyundai (Tucson și Santa Fe) și Toyota RAV4 au avansat în fața berlinelor precum i20, i30, Avensis și Corolla, în ceea ce privește vânzările.

„În achiziţia unui autoturism rulat, românii pun accent pe siguranţa maşinii, pe tehnologie, fiabilitate şi prestigiul mărcii. Iar în contextul preţurilor volatile la carburanţi, consumul urban devine un factor tot mai important”, se arată în analiza de piață

Platforma Instant.ro facilitează tranzacțiile rapide de mașini rulate. Pe platformă, sunt disponibile aproape 1.800 de mașini. Instant.ro a încheiat parteneriate cu dealeri auto precum Ţiriac Auto Rulate și Automobile Bavaria.