Previziunile lui Adrian Năstase pentru 2023: „Vom trăi intr-o spirală accentuată a tensiunilor”

Publicat: 28 dec. 2022, 09:34, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Previziunile lui Adrian Năstase pentru 2023: „Vom trăi intr-o spirală accentuată a tensiunilor”

Anul ce se apropie are toate premisele pentru a fi unul mai rău decât cel care se apropie de final, consideră fostul prim – ministru Adrian Năstase. Acesta prezintă o analiză ce vizează mai multe aspecte, de la politica internațională la zonele economice.

„Subliniind rezervele mele în anunțarea unor predicții, voi încerca, totuși, să aștern pe hârtie câteva gânduri despre anul 2023”, anunță fostul lider social – democrat pe blogul personal.

Spirala tensiunilor

„În primul rând cred că anul viitor vom trăi într-o spirală accentuată a tensiunilor și conflictelor internaționale. Conflictul din Ucraina nu se va încheia prea rapid. El este un nou poligon de încercare pentru relațiile dintre marile puteri.

Practic, după mai bine de 100 de ani de la destrămarea, după Primul război mondial, a celor trei mari imperii – țarist, otoman și austro-ungar, observăm redeșteptarea unor tendințe expansioniste din partea celor trei – Rusia (în estul Europei), Turcia ( în Marea Neagra și în statele turcofone ale URSS) și Austria (încercând să ajungă din nou la Marea Adriatică, prin Croația).

Din păcate, România este, încă o dată, la încrucișarea acestor noi linii strategice. În plus, se conturează tot mai puternic, transformarea competiției americano-chineze în adversitate și conflict potențial.

Rusia deocamdată „sângerează” din cauza războiului din Ucraina dar își va păstra valoarea de întrebuințare datorită resurselor sale naturale imense. Tensiunile dintre marile puteri dar și motive specifice, în diferite zone ale lumii, vor putea duce, din nou la așa numitele „războaie locale”, desfășurate prin proxy, prin intermediari”, consideră Năstase.

Sărăcia extremă crește

„Problemele de afux de populație spre zonele mai bogate ale lumii se vor acutiza, atât din motive de involuție economică în special în zone din Africa (unde sunt țări falimentare sau aproape de faliment – Zimbabwe sau Nigeria, de exemplu).

Oricum, se preconizează o scădere a creșterii economice globale de la 6% în 2021 la 2,7% în 2023 și o creștere a inflației la nivel global, de la 4,7% în 2021 la 8,8% în 2022 cu o eventuală scădere în anul viitor.

Este evident că sărăcia s-a accentuat în multe regiuni. Spre exemplu, nivelul sărăciei extreme a crescut în Africa de la 19% în 2014 la 26% în 2021/2022. La aceste involuții economice se adaugă și felul „nefericit” în care s-au încheiat unele conflicte (în Irak, Siria, Lybia, Afganistan, etc) sau unele revoluții „colorate”. Marile puteri au o anumită responsabilitate pentru ceea ce înseamnă acum rundele succesive de migrații spre Occident”.

Crize multiple

„Se vor accentua și alte crize. Criza energetică, spre exemplu. Bătălia pentru petrol lasă deoparte democrația. Mantra „democrației” nu mai este interesantă atunci când este vorba de petrolul Arabiei Saudite sau al Venezuelei.

Vestea înțelegerii dintre putere și opoziția din Venezuela „a căzut ca un trăznet”. Maduro începe să fie frecventabil în condițiile în care, în urma acestui acord, Chevron își reia activitățile petroliere în Venezuela.

Crizele din domeniul sănătății încep să aibă un caracter strategic (covid, dar și influența în domeniul alimentar a gripei aviare). În plus, se pare că reîncep cercetări pentru diverși viruși sau substanțe chimice, neurologice cu efecte letale în masa.

Violente acuzațiile Rusiei conform cărora americanii subvenționau diverse laboratoare de cercetare de acest gen în vecinatatea noastră, în Ucraina. Probabil că sunt acuzații fără temei…”, continuă Năstase.

Profit din conflict

„În timp ce puterea de cumpărare va scădea în lumea occidentală iar în țări din Asia, Africa, America latină sărăcia se va accentua, starea de conflict general va duce la profituri imense pentru industria de armament din unele țări. S-a propus chiar ca țările NATO să-și ridice contribuția pentru înarmare la 3% din PIB.

În paralel, țări care și-au realizat obiectivele din epoca industrială vor finanța în continuare ONG-uri care să paralizeze obiective din domeniile energetice, siderurgice etc din țări în tranziție”.

Final electoral

„Anul 2023 va fi un an electoral în unele țări europene și pre-electoral în altele (inclusiv în România, SUA și state din Europa).

Din aceste motive, funcționalitatea UE va fi afectată, sentimentele euro-sceptice vor crește, solidaritatea față de teme importante va fi știrbită iar fisurile instituționale vor fi tot mai puternice. ONU ne va oferi, în continuare, discursuri bine scrise.

Așa încât la aceste sărbători de sfârșit de an, putem fi optimiști: „Se poate și mai rău!”, concluzionează Adrian Năstase.