Prim-ministrul Republicii Moldova: „Aveam 22 de poduri cu România înainte de Al Doilea Război Mondial, acum avem doar…”

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță a vorbit despre drumul țării sale spre Uniunea Europeană și despre ce poate face România pentru a ajuta integrarea țării vecine în UE.

Este timpul ca cele două țări vecine să construiască mai multe punți de legături, la propriu, spune Natalia Gavriliță, premierul Republicii Moldova, în exclusivitate pentru Europa FM. „Avem nevoie să construim poduri la propriu și la figurat, avem nevoie să ne apropiem în toate domeniile.

Este un lucru foarte interesant, înainte de al Doilea Război Mondial aveam 22 de poduri care ne uneau și acum avem doar 6. Acum lucrăm împreună cu Guvernul României să încercăm să punem poduri flotante acolo unde putem, să gestionăm criza logistică cu care ne confruntăm dar acest poduri sunt necesare”, a evidențiat premierul Republicii Moldova.

Poduri care ne unesc, drumuri care ne unesc

Nu doar de poduri este nevoie, ci de o întreagă gamă de legături, spune prim-ministrul de peste Prut. Și până acum România a ajutat Republica Moldova, spune Natalia Gavriliță, care își dorește intensificarea acordurilor dintre cele două state vecine.

„Trebuie să construim poduri care ne unesc, drumuri care ne unesc, linii electrice de înaltă tensiune, în toate domeniile, începând de la expertiza pe care ne-o poate oferi România până la contactele dintre persoane și evenimente culturale, deci în toate domeniile, nici nu-mi ajunge timp să le enumăr.

România în ultimele luni ne-a fost alături, am semnat mai multe acorduri importante, ne oferă asistență financiară, expertiză și acest lucru trebuie să continue și să-l intensificăm”, a mai subliniat premierul moldovean.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Premierul Marcel Ciolacu: Magazinele nu vor fi închise în weekend

Premierul Marcel Ciolacu a respins propunerea de închidere a magazinelor în weekend, subliniind că societatea nu susține această măsură. Micii comercianți au cerut Guvernului să...

ANUNȚ

ANIF–Filiala Teritorială Ialomiţa cu sediul în municipiul Slobozia, strada Cuza Vodă, nr.5, judeţul Ialomiţa, organizează licitaţie pentru valorificarea prin vânzare a unui lot format...