Prima apariție publică după demisia lui Dragoș Anastasiu. Nicușor Dan, mesaj: „Aveți o mare responsabilitate”
Președintele Nicușor Dan a participat miercuri la ceremonia de absolvire a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2025 „Mihai Viteazul”. Evenimentul a marcat depunerea jurământului de credință de către noii ofițeri de poliție, iar președintele le-a adresat un discurs cu un puternic mesaj de responsabilitate și angajament civic.
Este prima apariție publică a șefului statului după demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu, însă în cadrul ceremoniei, Nicușor Dan s-a concentrat exclusiv pe mesajul adresat tinerilor absolvenți și pe rolul pe care aceștia îl vor avea în viitorul sistemului de ordine publică din România.
Nicuşor Dan: „Este o onoare pentru mine să fiu cu dumneavoastră azi”
În fața cadrelor didactice, a oficialilor și a familiilor celor prezenți, președintele i-a felicitat pe absolvenți pentru efortul depus în parcursul lor profesional.
„Este o onoare pentru mine să fiu cu dumneavoastră azi. Vreau să vă felicit pentru munca pe care v-ați ales-o. Nu este deloc ușoară, cu multe provocări, inclusiv în viața personală, dar este o muncă ce poartă o mare responsabilitate și aduce o contribuție importantă la dezvoltarea societății”, a spus Nicușor Dan.
El a insistat asupra dificultății meseriei de polițist, subliniind că nu este doar o profesie, ci un angajament față de lege, cetățeni și valorile fundamentale ale statului de drept.
„Veți fi interfața statului cu cetățenii”
Președintele a transmis un mesaj clar și direct privind rolul esențial pe care noii ofițeri îl vor juca în consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
„Cred că nu conștientizați cât de mare este responsabilitatea pe care o aveți, pentru că încrederea oamenilor în statul român vine din încrederea pe care o au în interfața statului român cu care interacționează. Și ăștia veți fi dvs. O mare responsabilitate și totodată dacă veți face asta așa cum ați fost învățați va fi o mare satisfacție personală”, a subliniat el.
Prin acest apel la conștientizare și asumare, președintele a reamintit că uniforma vine cu o misiune importantă: apărarea legii și a drepturilor cetățenilor.
În încheiere, Nicușor Dan a ținut să recunoască meritele celor care au contribuit la formarea noilor ofițeri, adresând mulțumiri profesorilor academiei și familiilor absolvenților.
„Vreau să mulțumesc profesorilor care v-au format. Vreau să mulțumesc familiilor care v-au susținut. Cu ocazia jurământului de credință, vă felicit și vă urez mult succes în activitatea viitoare”, a mai spus președintele.
Evenimentul de miercuri a fost nu doar un moment de sărbătoare pentru noii sublocotenenți și subinspectori de poliție, ci și un semnal din partea autorităților privind importanța profesionalismului, a eticii și a responsabilității în exercitarea funcțiilor publice.