Primă de 15.000 lei la pensie pentru bugetarii din Educație

Bugetarii din Educaţie vor avea un statut special, iar salarizarea cadrelor didactice va fi una progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, la prezentarea noilor legi ale educaţiei.

La încetarea contractului, salariul pe care îl vor primi salariații poate să ajungă până la 15.000 de lei.

”În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime şi grad didactic”, scrie proiectul noilor Legi ale educației, potrivit Romania Tv.

Pentru ca această prevedere să intre în vigoare, este nevoie, însă, și de sprijinul coaliției.

“Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Această prevedere este inclusă în legile educației şi avem sprijinul politic al coaliției pentru o pune în practică.

Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime de peste 15 ani, asta pentru a păstra atractivitatea profesiei și pentru a da timp acelor profesori cu experiență să se poată implica fie în management școlar, fie în activități de mentorat”, a declarat Deca.

De asemenea, profesorii care vor ieși la pensie vor primi o primă egală cu două salarii de bază, în timp ce cadrele didactice care vor preda în mediul rural beneficiază de o primă de cinci salarii minime brute, adică o sumă de 15.000 de lei. Există și o condiție importantă: să ocupe timp de cinci ani acel loc de muncă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...
INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...