Prima Development Group va finaliza 640 de apartamente în 2021 în București și Oradea

Publicat: 17 feb. 2021, 16:45, de Răzvan Zamfir, în ECONOMIE , ? cititori
Prima Development Group va finaliza 640 de apartamente în 2021 în București și Oradea

Prima Development Group, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea, v-a finaliza, în 2021, 640 de apartamente în București și Oradea, precum și consolidarea extinderii pe piața imobiliară din Capitală cu proiecte noi care vor însuma peste 2.500 de apartamente.

Compania este unul dintre cei mai activi dezvoltatori din România, după numărul de unități rezidențiale livrate în fiecare an și are în prezent 10 proiecte în derulare. În București Prima Development Group semnează în acest moment două ansambluri rezidențiale, iar din strategia grupului pentru 2021 face parte continuarea extinderii în Capitală.

„Anul acesta consolidarea extinderii proiectelor rezidențiale în București face parte din strategia de business a grupului. Ne propunem să livrăm în fiecare an câte 500 de apartamente și astfel să ne sporim portofoliul de proiecte rezidențiale durabile. Pentru noi, extinderea în Capitală a reprezentat un pas firesc în evoluția celor 15 ani de experiență imobiliară și credem că viziunea noastră despre ce înseamnă o locuință fiabilă este foarte bine primită. Suntem în căutare de terenuri mari, în zone bune ale orașului, iar la finalul acestui an și începutul anului viitor vom demara încă trei proiecte importante în București, ce vor însuma peste 2.500 de apartamente”, spune Andrei Moanță, CEO Prima Development Group.

3.000 de apartamente în Oradea

După o experiență îndelungată în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro, dezvoltatorul a intrat pe piața imobiliară din București în 2017 odată cu demararea proiectului Boemia Apartments. Acesta este un ansamblu rezidențial tip boutique situat în centrul Bucureștiului, pe bulevardul Mărășești, cu regim mic de înălțime, parter si 5 etaje, și însumează un total de 75 de apartamente, cu 2 și 3 camere, dar și duplexuri. Proiectul a beneficiat de o investiție de 8,5 milioane de euro, iar în prezent este vândut integral.

Cel de-al doilea proiect din București semnat de Prima Development Group, care va fi livrat anul acesta, Core Timpuri Noi, situat în apropierea noului pol de business Timpuri Noi, pe Strada Foișorului, include 240 de apartamente, iar investiția pentru acest proiect se ridică la 20 de milioane de euro.

Prima Development Group are 10 proiecte în derulare în prezent, și și-a început activitatea în 2005, în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro. Din 2017 compania este prezentă și pe piața din București, acolo unde are până în prezent două proiecte rezidențiale, Boemia Apartments și Core Timpuri Noi