Prima doctoreasă în drept din lume a fost româncă!

S-a numit – se numeşte, încă, pentru că numele ei a rămas înscris nu doar pe piatra de mormânt de la căpătâi, ci şi în conştiinţa multor oameni – Sarmiza Bilcescu. A fost prima femeie avocat din Europa, dar şi prima din lume care a avut un doctorat în Drept.

Şi, da. A fost a noastră. A fost româncă. Zilele acestea, în Franţa, unde a fost studentă şi unde şi-a luat doctoratul, Sarmiza Bilcescu este omagiată de ministrul francez pentru Europa şi de externe, Jean-Yves Le Drian. Practic, înainte ca Franţa să preia preşedinţia Uniunii Europene, francezii îşi amintesc de românca noastră.

„Ştiinţa se face între bărbaţi!”

Şi, zic şi eu, na, să ne amintim şi noi de Sarmiza Bilcescu. În 1867, pe strada Sălciilor din Bucureşti, într-o familie bună şi înstărită, se năştea copilul mult aşteptat de părinţi. Sarmiza Bilcescu – pe numele de botez Sarmisegetuza şi alintată de familie Miza – avea să devină o femeie celebră şi avea să militeze pentru dreptul femeilor la educaţie, dar şi la drepturi civile, sociale şi politice egale cu bărbaţii.

Băieţoasă, decisă, fermă, fiica lui Dumitru Bilcescu, şeful Controlului Finanţelor, şi a Mariei Bilcescu, este numită de mică Voinica sau băiatul tatei. Prin voia tatălui şi susţinerea mamei, se înscrie, după ce obţine în Bucureşti diploma de bacalaureat, la Facultatea de Drept de la Sorbona. Pentru studenţii şi profesorii vremii, dar nu doar, era un fapt fără precedent ca o fată să participe la cursurile de drept.

Aşa că, Sarmizei nu i-a fost deloc uşor. Unul dintre profesori a dat-o, pur şi simplu, afară din sală, pretextând că ştiinţa este şi se face între bărbaţi, femeile neavând dreptul ăsta. Mai apoi, un portar al facultăţii i-a interzis să mai intre la cursuri. Dar Sarmiza n-a cedat. Celor care îi interziceau să înveţe, le-a tot spus: „Într-o ţară în care şi pe uşile închisorilor stă scris Libertate, Egalitate, Fraternitate, nu puteţi împiedica o femeie să se intruiască, doar pentru că e femeie!”.

Primul dintre cei cinci ani de facultate a fost cel mai greu. Dar, în 1887, cu toate prejudecăţile şi cu toată ostilitatea, îşi lua licenţa în ştiinţe juridice, devenind prima femeie avocat din România şi din Europa. Iar pe 12 iunie 1890, Sarmiza Bilcescu ajungea prima femeie din lume care şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Drept, obţinând titlul academic de doctor în drept al Universităţii din Sorbona. Sau doctoreasă în drept, cum se spunea atunci.

Era ceva nemaipomenit pentru o femeie. Cutumele vremii interziceau femeilor să se implice în astfel de profesii. Aşa că, ziarele lumii au titrat cu apreciere despre prima doctoreasă în drept din lume.

Prima femeie avocat din Europa nu a pledat la bară

Teza de doctorat a Sarmizei s-a numit „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez” şi promova egalitatea în căsnicie a femeii cu bărbatul, dar şi drepturile femeii asupra copiilor. Cu diplomele şi cu aprecierile aferente, Sarmiza se întorcea în ţară şi făcea cerere să intre şi să profeseze în Baroul Ilfov, de care, atunci, aparţinea şi Bucureştiul.

Deşi era prima dată când o femeie cerea un astfel de drept, a fost înscrisă ca avocat. Decizia a şocat lumea civilizată, dar a stârnit şi admiraţie. Surprinzător e faptul că, vreo zece ani mai târziu, a doua cerere a unei femei de intrare în barou este refuzată.

Totuşi, mentalităţile vremii, piedicile puse de colegii avocaţi bărbaţi şi faptul că lumea evita cu obstinaţie să o angajeze în vreun dosar, au făcut-o pe Sarmiza să decidă să nu fie avocat pledant la bară. A ales să lupte pentru drepturile femeilor şi să facă acte de caritate. După ce înfiinţează Societatea Domnişoarelor Române, se căsătoreşte cu inginerul Constantin Alimănişteanu şi devine prietena reginei Maria, cu care susţine mai multe concerte de pian, dar pe care o şi învaţă limba română.

Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu a promovat portul popular românesc peste hotare. Astfel că, a militat pentru ateliere de cusătorie, unde femeile să poată coase şi ţese costume naţionale. Se poate spune că Sarmiza Bilcescu a fost îndrăgostită de ia românească. Şi de întreg portul popular al românilor.

Amprenta Sarmizei

Pornită pe drumul carităţii, Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu a creat Consiliul Superior al Industriei Casnice şi a militat pentru înfiinţarea de cămine şi cantine pentru studenţi. A fost preşedinta Federaţiei Femeilor Universitare şi a candidat pe listele Partidului Naţional Liberal, pentru că ea credea în valorile liberale şi îi respecta mult pe Brătieni, pe care îi cunoştea din copilărie. A murit în 1935 şi a fost înmormântată în costum naţional.

Sarmiza Bilcescu a avut un fiu, pe Dumitru Alimănişteanu care a făcut şi el politică liberală, a fost deputat, subsecretar de stat, ministru de finanţe şi care a stat, când au venit comuniştii, cinci ani închis la Sighet. Apoi, a fost eliberat şi arestat din nou şi, vreme de patru ani a trecut prin marile închisori ale vremii, Piteşti, Sighet, Ocnele Mari, Galaţi, Jilava. A murit în 1973, călcat de tramvai.

A construit, în anii de dinainte de arestări, la Bilceşti, în Argeş, pe moşia familiei, un conac impozant, pe care voia să-l facă azil de bătrâni. Dar asta nu s-a mai întâmplat. Pentru că a fost naţionalizat şi a ajuns casă de odihnă pentru nomenclatura comunistă. Azi, e într-o stare deplorabilă şi este deţinut de un om de afaceri din judeţul Argeş.

Şi, dacă francezii îşi amintesc de prima femeie avocat din Europa şi prima femeie doctor în drept din lume, în treacăt, să ne amintim şi noi.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole