Prima echipă de gaming a Samsung, formată doar din fete

Publicat: 20 nov. 2020, 22:30, de Eva Mihai, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Prima echipă de gaming a Samsung, formată doar din fete

Aparent un domeniu dominat doar de băieți, se pare că gamingul este o pasiune și pentru fete. Samsung România a ales fetele care vor face parte din echipa de gaming GRLpower.

Echipa este formată exclusiv din fete. Sunt cinci creatoare de conținut de gaming din România care urmează să facă parte din proiectul GRLpower al Samsung.

Fetele au fost alese printr-un concurs care s-a desfășurat în perioada 5 octombrie și 2 noiembrie 2020.

Competiția a fost strânsă, câștigătoarele fiind alese după niște crietrii stricte. A contat  originalitatea clipurilor înscrise, felul în care streamerii au performat în jocurile preferate și interacțiunea cu comunitatea lor. Au fost 80 de fete înscrise la acest concurs.

Concursul a avut loc pe canalul de Youtube al Samsung România și este parte a programului PlayOn with Samsung.

Premieră: Prima echipă de gaming formată doar din fete

Premiera constă în faptul că este prima echipă de gaming a Samsung formată doar din fete.

„Ne bucurăm că putem anunța astăzi prima echipă de gaming a Samsung formată exclusiv din fete. A fost o provocare să identificăm cele mai bune cinci creatoare de conținut de gaming, dintr-un număr atât de mare de fete înscrise. Prin cooptarea noilor membre ale echipei GRLpower, care face parte din programul #PlayOn with Samsung, dorim să transmitem un semnal pozitiv către comunitatea femeilor care activează în domeniul tehnologiei și al gaming-ului”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing si Online Samsung România și Bulgaria.

Cine sunt cele cinci „gamerițe”

Cele cinci membre ale echipei GRLpower sunt Antonia Nuckle, Alecsandra Beatrice, Roberta AmR, MeowmyTTV și Reddysh. Acestea sunt cunoscute pentru gaming skills foarte bune într-o varietate de titluri populare, de la jocuri de tip shooter până la MOBA.

Bucharest Gaming Week

Pe cele cinci fete le putem vedea la Bucharest Gaming Week, sâmbătă, pe 21 noiembrie, la standul Samsung.

Fetele vor socializa cu cei prezenți și vor împărtăși cu ei experiențele pe care le-au trăit.

„Samsung va fi partenerul de mobile gaming al celor cinci fete și le va sprijini în dezvoltarea de conținut de gaming de calitate pentru comunitățile lor de Youtube și Twitch atât în stream-uri realizate individual, cât și ca echipă de gaming”, arată Samasung, într-un comunicat de presă.

Autor