Prima ninsoare testează România: Raed Arafat anunță intervenții de urgență

Publicat: 05 ian. 2026, 18:10, de Aprozeanu Răzvan, în ACTUALITATE , ? cititori
Prima ninsoare testează România: Raed Arafat anunță intervenții de urgență
Sursa foto: Agerpres

Raed Arafat, secretarul de stat, a anunţat luni că 10.000 de persoane din judeţul Alba şi 5.000 din judeţul Hunedoara nu au curent electric din cauza vremii instabile. În Alba, mai mult de 8.000 de persoane nu au avut apă din cauza penei de curent, dar problema a fost rezolvată între timp, a mai spus şeful DSU.

„Din fericire, putem să spunem că situaţii foarte grave sau situaţii grave, ca şi impact al efectelor meteo, n-au avut loc, situaţia a fost sub control, dar unele judeţe au fost, totuşi, afectate mai mult, mai ales pe partea de furnizare a curentului electric şi în unele zone din judeţul Alba, a apei”, a spus secretarul de stat, Raed Arafat, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că în judeţul Hunedoara au fost probleme cu curentul electric.

„Putem să spunem că am ajuns la un moment la peste 90.000 de utilizatori fără curent, dar cifra este în scădere. Deci, pot să dau doar exemplul judeţului Alba, care de la 43.000 iniţial fără curent, acum 15 minute discutând cu inspectorul şef şi în timpul videoconferinţei, suntem la acest moment la 10.000 fără furnizare de curent electric, iar în judeţul Hunedoara ne-au comunicat în timpul videoconferinţei că există în jur la 5.000 de persoane fără curent electric”, a precizat Arafat.

Măsurile de urgență aplicate

„Pe lângă generatoarele puse la dispoziţie de compania de electricitate care furnizează curentul electric în zona respectivă, s-au trimis generatoare de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din judeţele limitrofe, şi care o parte din ele încă asigură furnizarea curentului electric în unele comune, până la remedierea problemei de întrerupere, şi anume firele electrice care s-au întrerupt, mai ales în zonele muntoase, în zonele de pădure, şi care necesită timp mai mult şi este o activitate îngreunată”, a subliniat Arafat.

Șeful DSUa menţionat că în prezent există 39 de echipe care lucrează pe teren în judeţul Alba pentru rezolvarea defecţiunilor de curent electric.

„Sperăm în cel mai scurt timp să remediem situaţia şi să nu mai fie nevoie de utilizarea generatoarelor. În acelaşi timp, nu toate zonele care au curentul întrerupt au putut fi conectate la generatoare, din motive tehnice. Nu peste tot s-a putut acest lucru, aşa că luăm încă şi prioritate rezolvarea acestei probleme”, a mai spus el.

Probleme și cu furnizarea apei

Raed Arafat a precizat că în ultima perioadă a apărut o problemă legată de alimentarea cu apă în județul Alba. Peste 8.000 de persoane au rămas fără apă din cauza unei întreruperi de curent, situație care a fost ulterior remediată complet.

„Nu mai avem, înţeleg, nicio persoană rămasă fără a furnizarea apei. Şi acest lucru, datorită revenirii furnizării curentului electric, fie prin rezolvarea totală a problemei, fie prin generatoarele care au fost puse la dispoziţie până la rezolvarea problemei de către cei de la electricitate”, a precizat Raed Arafat.