Prima „performanță” a ministrului Claudiu Năsui: Fake news despre situația de la Centrul Național de Învățământ Turistic

Publicat: 06 ian. 2021, 10:28, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Prima „performanță” a ministrului Claudiu Năsui: Fake news despre situația de la Centrul Național de Învățământ Turistic

O vorbă din popor spune că orice minune durează trei zile. La noul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, minunea durat șapte zile, adică în primele șase zile de mandat a fost transparent, logic și bine intenționat, dar în a șaptea zi a dat-o cu oiștea în gard când a anunțat pe Facebook că a trimis corpul de control la Centrul Național de Învățământ Turistic (CNIT), o companie de stat din subordinea Ministerului Economiei „care nu face nimic pe bani mulți”.

Una susține Năsui…

„Compania ar trebui, în teorie, să se ocupe de cursuri pentru specializarea personalului din turism, cursuri de turism de stat. În realitate, din 2012 până în prezent, compania a organizat trei cursuri de formare și a școlit 47 de persoane… Compania a avut 20 de posturi în 2019, majoritatea de conducere sau administrative. Salariul mediu din companie, un lucru foarte important, este de ~19.500 lei pe lună. Dacă ne uităm la cheltuielile de personal per individ format, în 2019 suma a fost de 155.570 lei per individ. O sumă colosală. Evident, nicio companie privată nu și-ar permite asemenea costuri. Ar fi dat faliment demult, dar la stat există întotdeauna un sac fără fund sau un activ de exploatat ca să eviți falimentul, pe banii contribuabilului”, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.

Trebuie precizat că prin HG nr. 748 din 19.08.2008, CNIT își schimbă statutul și devine din instituție publică, societate comercială sub denumirea de Centrul de Învățământ Turistic S.A. ca urmare a înființării societății bunurile devin proprietate privată a statului iar capitalul propriu la acea dată era de 28.301.500 lei. De asemenea, capitalul social din raportul de evaluare din 2009 era de 78.691.600 lei.

…Alta-i realitatea

Numai că ceea ce susține ministrul Claudiu Năsui despre situația de la CNIT este total eronat pentru că realitatea este cu totul alta. Potrivit datelor oficiale, în anul 2019 salariul mediu brut la CNIT a fost de 3.350 de lei și nu de 19.500 de lei cât a anunțat el. Cel mai mare salariu de la CNIT a fost al directorului general și este de 9.000 lei. 

Mai mult, CNIT nu are la ora actuală doar 13 salariați cu directori cu tot. Practic, reiese că ministrul Claudiu Năsui a dezinformat, căzând în capcana întinsă de cei din  jurul său. Adică, mai direct, a fugit pe fentă!

Auditul care va face lumină

La ora actuală se află în desfășurare la CNIT un audit al firmei Deloitte care are ca scop armonizarea contabilităților și stabilirea exactă a diferențelor înregistrate de parteneri. Acest audit vine ca urmare a unui control al Curții de Conturi a României care a constatat unele discordanțe care sunt în curs de armonizare.  

Asocierea cu Puiu Popovici

Totodată trebuie precizat că obiectivul asocierii în participațiune încheiat între CNIT S.A. si Parc Hotels, societate controlată de omul de afaceri Puiu Popovici, a fost acela de a gestiona bunurile aparținând CNIT S.A. – hotel Parc, hotel Turist (actual Plaza), restaurant, săli anexe, centru de agrement (piscină, bowling, terenuri tenis, teren golf) de către Parc Hotels, care se obliga să vină cu aport în bani pentru a renova și ridica la standardele unor francize ca Best Western, Ramada.

Astfel, prin profitul obținut să se susțină financiar activitatea de bază a CNIT S.A. – formare profesională pentru calificări, specializări, perfecționări în ocupații specifice industriei turismului. Ca urmare a acestei asocieri, CNIT trebuie să încaseze câteva milioane de euro de la Puiu Popovici, și după lungi tergiversări și negocieri, în sfârșit omul de afaceri a recunoscut datoria și urmează ca în conturile CNIT să intre vreo 3.000.000 de euro.

Finanțări europene în derulare

De asemenea, este de semnalat faptul că începând cu anul 2019, CNIT este partener național în două proiecte cu finanțare FSE prin POCU axa prioritara 3 – locuri de muncă pentru toți, obiectivul fiind: îmbunătățirea nivelului de competente și cunoștințe aferente sectoarelor economice identificate, proiecte în cadrul cărora desfășoară cursuri de formare profesionala „competitivitate în regiunea centru” și „calificare, competente, competitivitate regiunea sud-est”.

În plus este partener în cadrul unei cereri de finanțare FSE prin POCU de competente digitale pentru IMM uri program ce se va face în parteneriat cu FPFR și fundația convergente europene, îmbunătățire competențelor digitale pentru 200 de angajați din turism.

Întrebări încă fără răspuns

Ca urmare a acestor date oficiale, se poate constata că ministrul Claudiu Năsui a prezentat date false despre CNIT și automat se naște întrebarea: ce scop are dezvăluirea ministrului Economiei și cui folosește acest circ controlat? Se urmărește schimbarea conduceri CNIT?

Cine are interesul să pună mâna pe activele foarte atractive ale CNIT din punct de vedere imobiliar și nu numai? Cum se urmărește ștergerea datoriei omului de afaceri Puiu Popovici către CNIT? Ce se va întâmpla cu proiectele europene?

Sunt doar câteva întrebări la care ministrul Claudiu Năsui ar trebui să răspundă dacă dorește transparență.